Fostul puşcaş marin Trevor Reed, dezvăluiri despre condiţiile dintr-o închisoare din Rusia: „Pereţii erau plini de sânge. Deţinuţii arătau ca nişte zombi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul puşcaş marin american Trevor Reed a fost eliberat pe 28 aprilie FOTO captură

Fostul puşcaş marin american Trevor Reed, eliberat luna trecută dintr-o închisoare rusească în urma unui schimb de prizonieri, a susţinut într-un interviu pentru CNN că a fost pus în aceeaşi celulă cu deţinuţi periculoşi şi tulburaţi mintal, descriind condiţiile oribile de detenţie care l-au obligat să intre în greva foamei în semn de protest.

Puşcaşul marin Trevor Reed a fost condamnat la nouă ani de închisoare în 2019, după ce a fost acuzat că a pus în pericol viaţa unor ofiţeri de poliţie în cursul unei vizite în Rusia la iubita lui. El a fost arestat pe marginea unui drum unde încerca să-şi revină după ce a băut prea mult la o petrecere şi i s-a făcut rău.

Reed spune că a leşinat şi s-a trezit în închisoarea unde fusese dus doar pentru că băuse prea mult şi de unde urma să fie eliberat a doua zi. Situaţia lui s-a schimbat după ce a venit o nouă echipă de poliţişti care l-a informat că se va întoarce în celulă, întrucât s-a comis o greşeală şi urmează să fie pus sub acuzare.

Şi-au schimbat povestea, pretinzând că a atacat un ofiţer de poliţie pe marginea drumului, iar avocatul său i-a spus ulterior că s-a implicat şi FSB, serviciul rus de informaţii.

Reed spune că a fost închis într-o celulă cu ruşi condamnaţi pentru crime şi violuri grave.

„În instituţia de tratament psihiatric în care am fost dus am stat într-o celulă cu alţi şapte deţinuţi. Toţi aveau probleme grave de sănătate psihică. Mai bine de 50% dintre ei erau acolo pentru crimă. Erau autori ai mai multor agresiuni sexuale şi omoruri - nişte indivizi extrem de tulburaţi”.

   . 

„Pereţii erau plini de sângele celor care s-au sinucis, al celor pe care i-au ucis sau pe care au încercat să-i omoare”, spune el, adăugând că erau şi alţi deţinuţi care pur şi simplu se plimbau pe acolo ca nişte „zombi”.

Fostul puşcaş spune că a fost pedepsit după ce a încercat să facă apel de sentinţă şi, în cei trei ani cât a stat închis, au încercat să-l doboare psihologic prin condiţiile de detenţie, mâncarea proastă sau imposibil de înghiţit, şi confiscându-i cărţile. Pentru a protesta a intrat de două ori în greva foamei.

Guvernul SUA a reuşit să-i obţină eliberarea după luni de negocieri în schimbul traficantului de droguri  Konstantin Yaroşenko.

„Ei nu au absolut niciun respect pentru viaţa umană, iar această apatie străbate fiecare nivel al guvernului rus, pornind de la cel mai înalt nivel până la cel mai de jos gardian al închisorii - de la ofiţerii lor de poliţie, la cei din FSB şi până la urmă cei care lucrează pentru acel guvern, cu toţii sunt lipsiţi de orice fărâmă empatie faţă de alţi oameni. Sunt complet desensibilizaţi. 

Acest guvern este cu adevărat malefic la toate nivelurile, de la vârf până la bază, şi nu există absolut niciun motiv pentru care americanii ar trebui să mai călătorească în Rusia, indiferent de motiv”, spune Reed, precizând că la început a crezut că doar Putin este răul, însă experienţa sa l-a convins şi că cei din structurile puterile sunt la fel de răi.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție