Fostul consilier pentru securitate naţională Michael Flynn a distribuit un mesaj care îi cere lui Trump să suspende Constituţia şi să organizeze noi alegeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul consilier pentru securitate naţională, Michael Flynn, a distribuit săptămâna aceasta o postare de pe Twitter care cere preşedintelui Donald Trump să „suspende Constituţia”, să declare legea marţială şi să determine armata să organizeze noi alegeri. Postarea a fost distribuită iniţial de Tom Zawistowski, preşedintele unui grup de activişti din Ohio numit „Convenţia Noi Poporul” (We the People Convention).

În postare, Zawistowski îi cere lui Trump „să exercite Puterile extraordinare ale funcţiei sale şi să declare Legea marţială limitată pentru a suspenda temporar Constituţia şi controlul civil asupra acestor alegeri federale pentru ca armata să implementeze un nu vot naţional care să reflecte adevărata voinţă a poporului. "

Dar cererea acestuia nu are bază în realitate. Preşedintele american nu are puterea de a anula, amâna sau schimba data alegerilor, chiar dacă declară legea marţială, puterea respectivă aparţinându-i Congresului.

De asemenea declararea legii marţiale nu suspendă Constituţia iar armata nu are niciun rol în organizarea alegerilor. Flynn a distribuit anunţul WTPC într-un tweet şi a etichetat mai mulţi avocaţi şi personalităţi media care îl susţin Trump. „Libertatea nu îngenunchează niciodată, doar în faţa lui Dumnezeu”, a scris el.

Fostul consilier pentru securitate naţională a fost recent graţiat după ce a pledat vinovat că a minţit FBI-ul ca parte a anchetei biroului privind ingerinţa Rusiei în alegerile din 2016 din SUA.

Fostul consilier de securitate naţională este acum una din persoanele apropiate de Trump care au promovat afirmaţiile nedovedite legate de fraudarea răspândită a votului şi conform cărora alegerile i-au fost „furate” preşedintelui republican.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort