Fosta soţie a atacatorului din Orlando spune că acesta era „bolnav mintal” şi avea un temperament violent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Omar S Mateen FOTO TMZ

Sitora Yusufi, identificată drept fosta soţie a lui Omar S Mateen, a declarat despre autorul celui mai sângeros atac armat din istoria SUA că era instabil din punct de vedere emoţional şi mintal. Mai mult, bărbatul avea un temperament violent şi au existat numeroase incidente de violenţă domestică în timpul scurtului mariaj, transmite Reutres.

De asemenea, Yusifi a spus că fostul ei soţ visa să devină agent de poliţie. Însă, după patru luni de mariaj, a fost salvată de membrii familiei sale dintr-o relaţie cu extrem de multe buzuri, finalizată prin divorţ.

Omar S Mateen a deschis focul sâmbătă seara într-un club al comunităţii LGBT din Orlando, Florida. Autorităţile au confirmat că ar fi vorba de 50 de morţi, în timp ce alte 53 de persoane au fost transportate pentru îngrijiri medicale. 

Din cauza amplorii masacrului, primarul a cerut guvernatorului statului Florida să instaureze starea de urgenţă, iar acesta a făcut acest lucru, ceea ce permite mobilizarea unor resurse suplimentare.

Între timp, gruparea extremistă sunnită Statul Islamic a revendicat atacul terorist comis asupra clubului comunităţii LGBT, însă autorităţile americane susţin că au nevoie de mai multe informaţii pentru a stabili o legătură între Mateen şi jihadişti.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”