Fost ambasador american la Moscova: Retorica tot mai belicoasă a lui Putin este înfricoşătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Michael McFaul FOTO EPA-EFE

Michael McFaul, fost ambasador al SUA la Moscova, afirmă că retorica tot mai belicoasă a preşedintelui rus Vladimir Putin este înfricoşătoare.

Dacă Putin „încearcă să ne sperie purtându-se nebuneşte”, atunci „reuşeşte cu mine”, scrie Michael McFaul pe contul său de Twitter.

„Am ascultat mai multe discursuri ale lui Putin decât alţii. Am fost la întâlniri cu el timp de cinci ani. Acest discurs este diferit. Lista lui Putin de ameninţări complet fabricate este cu adevărat surprinzătoare şi înfricoşătoare”, a subliniat fostul american.

Reacţia sa vine după ce Putin a ameninţat că acţiuni „militare şi tehnice”, ca „,măsuri de represalii” dacă Occidentul menţine „linia foarte agresivă” împotriva ţării sale.

Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu a acuzat apoi, fără nicio dovadă în sprijin, că mercenari americani pregătesc „provocări cu substanţe chimice necunoscute” în Donbas.

McFaul a respins atât acuzaţiile aduse de Putin la adresa Occidentului, cât şi scenariul evocat de Şoigu. Potrivit lui McFaul, ceea ce a spus Şoigu este complet „nebunesc”.

Numeroşi experţi cad de acord că toate aceste acuze aduse de Putin la adresa Occidentului nu sunt decât o manevră a preşedintelui rus de a căuta să provoace o stare de criză la graniţa cu Ucraina şi chiar un pretext pentru un nou atac împotriva ţării vecine.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!