Forbes a publicat topul anual al celor mai bogaţi americani: Bill Gates se menţine pe primul loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Averea lui Bill Gates, cel mai bogat american pentru al 22-lea an consecutiv, este estimată la 76 de miliarde de dolari de revista Forbes. Cofondatorul Microsoft este urmat în clasament de omul de afaceri Warren Buffett, cu 62 de miliarde de dolari.

Larry Ellison, cofondatorul Oracle, se clasează pe locul trei, cu o avere estimată la 47,5 de miliarde de dolari.

Donald Trump, care are prima şansă să obţină învestitura republicană la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, are o avere de 4,5 miliarde de dolari, clasându-se pe locul 121, potrivit Forbes. Însă Donald Trump contestă clasamentul Forbes şi spune că averea lui ar fi mult mai mare decât cea estimată de experţii revistei, mai exact de 11,5 miliarde de dolari.

„Cred că încearcă să mă facă să par cât mai sărac posibil. Tot ce pot spune despre Forbes este că este o revistă falimentară, nu ştiu despre ce vorbesc. Asta e tot ce pot spune“, a declarat Trump pentru Forbes, relatează Mediafax.

Steve Forbes, care a încercat să candideze pentru Casa Albă în 1996 şi 2000, a apărat marţi, la CNBC, evaluarea făcută de revistă averii lui Donald Trump.

„Cred că cea mai mare diferenţă este dată de felul în care Trump îşi evaluează brandul. Nu includem valoarea brandului în calculele noastre, pentru că până când proprietarul nu găseşte o metodă de a-l valorifica nu ţinem cont de acesta“, a spus Forbes, preşedinte şi redactor-şef al revistei.

Averea lui Trump s-a dovedit a fi un subiect sensibil de-a lungul timpului. În 2006, miliardarul american a dat în judecată un reporter care în opinia sa i-a subestimat averea. Procesul a fost ulterior respins.

Totuşi, Donald Trump este cel mai bogat dintre aspiranţii la Casa Albă, precizează Mediafax.

În topul primilor zece miliardari ai Statelor Unite se mai află în ordine Jeff Bezos (Amazon.com), cu 47 miliarde de dolari, Charles Koch (afaceri diversificate), cu 41 miliarde de dolari, David Koch (afaceri diversificate), cu 41 miliarde de dolari, Mark Zuckerberg (Facebook), cu 40,3 miliarde de dolari, Michael Bloomberg (Bloomberg), cu 38,6 miliarde de dolari, Jim Walton (Wal-Mart), cu 33,7 miliarde de dolari, şi Larry Page (Google), cu 33,3 miliarde de dolari.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”