Fondatorul grupului Oath Keepers a venit la Capitol Hill după ce a fost eliberat din închisoare, la ordinul lui Trump

0
Publicat:

Stewart Rhodes, fondatorul grupului Oath Keepers, care a orchestrat atacul asupra Congresului SUA pe 6 ianuarie 2021, a venit miercuri la Capitol Hill după ce a fost eliberat din închisoare în urma ordinului de clemenţă al preşedintelui Donald Trump.

Stewart Rhodes, liderul Oath Keepers Foto: AP

La doar câteva ore după ce a fost învestit ca președințe, Donald Trump a grațiat aproximativ 1.500 de persoane care au atacat Capitoliul SUA în urmă cu patru ani.

Stewart Rhodes a sosit la Capitol Hill purtând o pălărie Trump 2020 și a declarat presei că a venit pentru a pleda pentru eliberarea unui alt inculpat, relatează presa americană, citată de News.ro. Rhodes a fost condamnat pentru conspiraţie într-unul dintre cazurile grave intentate de Departamentul de Justiţie pentru asediul care a oprit certificarea victoriei preşedintelui Joe Biden în 2021 şi s-a soldat cu peste 100 de poliţişti răniţi.

Acesta a fost găsit vinovat de orchestrarea unui complot timp de câteva săptămâni care a culminat cu atacarea Capitoliului SUA de către adepţii săi, într-o încercare disperată de a-l menţine pe Trump la putere. El a fost condamnat, în mai 2023, la 18 ani de închisoare, una dintre cele mai aspre sentinţe pronunţate în cazul atacării sediului Congresului la 6 ianuarie 2021.

Potrivit The Hill, Stewart Rhodes a fost văzut împreună cu un grup de persoane în incinta unui restaurant din Longworth House Office Building, care este accesibil publicului. El a declarat că nu a intrat în clădirea propriu-zisă a Capitoliului.

Rhodes a afirmat, miercuri, că membrii Oath Keepers nu au fost responsabili pentru violenţele din acea zi. „Eu nu am condus nimic. Deci, de ce ar trebui să mă simt responsabil pentru asta?” a spus Rhodes, citat de Associated Press. Acesta nu a intrat în clădire pe 6 ianuarie 2021 şi a declarat că a fost o „prostie” că membrii Oath Keepers au făcut-o. „Băieţii mei au intrat pe uşă din greşeală”, a insistat el.

Acesta a declarat reporterilor că a venit pentru a se întâlni cu republicani din Cameră şi pentru a pleda pentru graţierea lui James Brown, un coleg din Oath Keeper care a fost condamnat pentru posesie de arme într-un caz federal separat. Rhodes a precizat că nu a fost invitat de niciun membru al Congresului şi că nu a pus piciorul în Capitoliu.

Vizita lui Rhodes la Capitol Hill a avut loc în aceeaşi zi în care preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, a reînfiinţat o comisie specială pentru a investiga revolta, un efort de a apăra acţiunile lui Trump din acea zi şi de a contesta activitatea unei comisii bipartizane care a investigat asediul în urmă cu doi ani. Johnson a declarat miercuri că nu va pune la îndoială decizia lui Trump de a-i graţia pe răzvrătiţii de la 6 ianuarie 2021. „Noi credem în mântuire, credem în a doua şansă”, a spus el.

Rhodes a fost unul dintre cei 14 inculpaţi în dosarul „6 ianuarie” ale căror sentinţe au fost comutate la ordinul lui Trump. El a declarat reporterilor că va face presiuni asupra lui Trump pentru a-i acorda o graţiere completă.

Procurorii au susţinut că Rhodes şi colegii săi de la Oath Keepers au planificat violenţele înainte de atacul de la Capitoliu şi şi-au celebrat acţiunile în urma acestuia.

Înainte de condamnarea lui Rhodes, procurorii au declarat că acesta „a promovat ideea printre membrii Oath Keepers şi alţii că, cu o mulţime suficient de mare, ar putea intimida Congresul şi membrii acestuia şi să impună voinţa lor mai degrabă decât pe cea a poporului american: să oprească certificarea următorului preşedinte al Statelor Unite". Aceştia au adăugat că Rhodes a chemat la „opoziţie violentă faţă de autoritatea guvernului Statelor Unite timp de mai bine de un deceniu” şi „continuă să susţină violenţa politică”.

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători