FDA a aprobat utilizarea vaccinului Pfizer/BioNTech la copii cu vârste de 5-11 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock

Administraţia pentru Medicamente şi Alimente (FDA) din Statele Unite a autorizat vineri utilizarea vaccinului pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech la copii cu vârste de 5-11 ani, decizie care va face ca vaccinurile să fie disponibile pentru 28 de milioane de copii din SUA, transmite CNBC.

Totuşi, înainte ca vaccinurile să fie distribuite este nevoie şi de acordul Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC). O comisie de consultanţi ai CDC se va întruni săptămâna viitoare pentru a analiza administrarea vaccinului Pfizer/BioNTech copiilor, fiind de aşteptat ca aceasta să îşi dea rapid acordul, iar distribuirea să înceapă imediat.

”Ca mamă şi medic ştiu că părinţii, îngrijitorii, personalul şcolilor şi copiii au aşteptat aprobarea de astăzi. Vaccinarea copiilor mai mici împotriva Covid-19 ne va aduce mai aproape de revenirea la un sentiment de normalitate”, a declatat comisarul în exerciţiu al FDA, Dr. Janet Woodcock, într-un comunicat.

Autorizarea din partea FDA a venit după ce Comitetul consultativ pentru vaccinuri şi produse biologice asociate al agenţiei a votat marţi cu o majoritate covârşitoare pentru a susţine administrarea unei doze mai mici de vaccin Pfizer pentru copiii mici.

Compania a spus că vaccinul său cu doze mici pentru copii, care reprezintă o treime din doza administrată adulţilor, are o eficacitate de peste 90% în prevenirea infecţiilor asimptomatice.

De asemenea, a mai spus că vaccinul a fost bine tolerat la copiii mici, producând efecte secundare comparabile cu cele observate într-un studiu efectuat pe oameni cu vârsta cuprinsă între 16 şi 25 de ani.

Până pe 21 octombrie, aproape 6,3 milioane de copii au fost testaţi pozitiv pentru Covid de la debutul pandemiei, potrivit Academiei Americane de Pediatrie, deşi experţii în sănătate spun că numărul este probabil mult mai mare. 

Covid-19 este al optulea cel mai mare ucigaş al copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani în ultimul an, a spus marţi un oficial al CDC comitetului FDA. Începând cu 17 octombrie, 691 de decese din cauza Covid au fost raportate în SUA la persoane sub 18 ani, cu 146 de decese în grupa de vârstă de 5 până la 11 ani, a anunţat vineri FDA.

Administraţia Biden a declarat că a procurat deja suficiente doze pentru a vaccina toţi cei 28 de milioane de copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani din SUA şi a spus că este gata să lanseze primele 15 milioane de vaccinuri în prima săptămână după aprobare.

Experţii FDA au observat un risc de miocardită şi pericardită, dar au spus că beneficiile vaccinurilor, inclusiv prevenirea formelor grave de boală, a spitalizărilor şi a decesulor, ar depăşi în general riscul afecţiunilor cardiace inflamatorii rare.

Mai multe pentru tine:
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică