Erupţie de violenţă cu arme de foc în SUA înaintea Zilei Independenţei. Biden denunţă „o epidemie” şi pledează pentru reformarea legislaţiei

0
Publicat:

Atacuri armate în masă în oraşele Philadelphia, Baltimore şi Fort Worth s-au soldat cu zece persoane ucise înaintea Zilei de 4 Iulie, sărbătoarea naţională a Statelor Unite, o ilustrare sumbră a eşecului de decenii al acestei ţări de a opri violenţa cu arme de foc, transmite Reuters.

Într-un comunicat emis marţi de Casa Albă, preşedintele Joe Biden afirmă că este nevoie de mult mai multă acţiune „pentru a răspunde la epidemia de violenţă cu arme de foc care ne sfâşie comunităţile”. El le-a adresat un apel republicanilor din Congres să negocieze cu colegii lor democraţi pentru reforme în materie de arme de foc, potrivit Agerpres. 

La Fort Worth, în Texas, trei oameni au fost ucişi şi opt răniţi într-un incident armat după un festival local, a transmis poliţia marţi.

Luni seară, într-un alt incident armat la Philadelphia, cinci persoane au murit şi două au fost rănite când un suspect îmbrăcat cu o vestă antiglonţ a deschis focul spre persoane pe care, din câte se pare, nu le cunoştea, a informat poliţia locală. Un copil mic şi un adolescent se află printre cei răniţi.

Incidentele din noaptea de luni au survenit la o zi după ce două persoane au fost împuşcate mortal şi 28, aproximativ jumătate dintre ele fiind copii, au fost rănite de o rafală de gloanţe la o petrecere în aer liber în Baltimore, statul Maryland.

În niciunul dintre incidente motivul nu este cunoscut deocamdată.

La Philadelphia, şefa poliţiei, Danielle Outlaw, a declarat într-o conferinţă de presă că forţele sale au arestat un suspect, un bărbat de 40 de ani, dar că „nu avem absolut nicio idee de ce anume s-a întâmplat”.

La Fort Worth, poliţia a transmis că nu a făcut nicio arestare.Potrivit poliţiei din Baltimore, pentru atacul din acest oraş sunt căutaţi mai mulţi suspecţi.

Cele mai recent atacuri au avut loc în preajma împlinirii unui an de la masacrul din Highland Park, de lângă Chicago, în care şapte persoane au fost împuşcate mortal şi 48 au fost rănite la o paradă de Ziua Independenţei.

Un tânăr de 22 de ani rămâne în arest după ce a fost inculpat pentru 117 capete de acuzare.

Statele Unite se confruntă cu un mare număr de atacuri armate în masă şi incidente violente cu arme de foc.

Până acum, în 2023 au avut loc peste 340 de astfel de atacuri în masă, potrivit datelor strânse de Gun Violence Archive, care defineşte un atac în masă drept un incident în care au fost împuşcate cel puţin patru persoane, fără a-l lua în calcul şi pe trăgător.  

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort