Eficienţa scutului american antirachetă, pusă în discuţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Interceptorii antirachetă de pe nave sunt preferaţi de autoriistudiului FOTO Reuters

Potrivit unei anchete a Congresului, bazată pe studii secrete ale Departamentului Apărării, sistemul de apărare antirachetă din Europa nu va putea să protejeze SUA de rachetele iraniene. Oficialii români spun că parteneriatul româno-american în privinţa construcţiei scutului de la Deveselu nu este afectat.

Studiile secrete au fost rezumate într-o informare pentru congresmeni de către Government Accountability Office (GAO), aripa nepartizană a Congresului care se ocupă de investigaţii şi audit. Această informare, care nu a fost clasificată, a fost obţinută de agenţia Associated Press. Oficialii americani care au discutat cu AP au subliniat că interceptorul care ar urma să protejeze Statele Unite se află în primele stadii de dezvoltare şi capacităţile lui nu sunt cunoscute.

Totuşi, dacă interceptorii din Europa nu pot apăra direct SUA, aceştia ar proteja nu numai aliaţii europeni şi trupele americane staţionate pe continent, ci şi radarele americane din Europa, necesare pentru toate planurile SUA de apărare antirachetă.

POTRIVIT STUDIULUI, ROMÂNIA NU E O LOCAŢIE BUNĂ

Anchetatorii GAO susţin că rapoartele secrete ale Agenţiei de apărare antirachetă arată că România nu este o locaţie suficient de bună pentru un interceptor care să protejeze Statele Unite. În plus, ei au criticat administraţia pentru că nu a realizat mai devreme studii care ar fi putut dezvălui problemele. Rapoartele GAO şi ale organismelor ştiinţifice care consiliază administraţia au ridicat alte probleme în legătură cu scutul antirachetă, citând erori de producţie, depăşirea costurilor, probleme cu radarele şi unii senzori care nu pot distinge între focoase şi alte obiecte. Un raport al Academiei Naţionale de Ştiinţe recomandă anularea fazei a patra a sistemului şi mobilizarea interceptorilor pe Coasta de Est.


Oficialii din Pentagon cred că problemele pot fi totuşi depăşite şi continuă să avanseze cu aceste planuri, dar soluţiile propuse s-ar putea dovedi dificile. O posibilitate a fost deja exclusă ca fiind nefezabilă din punct de vedere tehnic. O alta, care presupune reamplasarea interceptorilor de rachete din Polonia şi posibil din România pe nave din Marea Nordului, ar putea fi explozivă din punct de vedere diplomatic, notează AP.

BĂSESCU ŞI AURESCU: „SCUTUL DE LA DEVESELU NU ESTE AFECTAT“

Contactat de „Adevărul“, secretarul de stat pentru afaceri strategice în Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Bogdan Aurescu,  a declarat că „Ministerul Român de Externe a avut în cursul zilei de sâmbătă o serie de contacte de clarificare cu partea americană. Din aceste discuţii a rezultat cu claritate că partea americană este ferm angajată, în continuare, în realizarea Abordării Europene Adaptive Graduale (EPAA) de apărare antirachetă“, a precizat Aurescu.

Secretarul de stat din MAE a precizat că parteneriatul româno-american în privinţa construcţiei scutului de la Deveselu nu este afectat. „Proiectul asigură deja protecţia iniţială a ţărilor NATO şi a trupelor americane dislocate în Europa. De asemenea, planurile şi calendarul agreate pentru operaţionalizarea sitului Deveselu vor continua aşa cum au fost convenite“, a mai punctat Aurescu.

În plus, „Congresul american a asigurat o finanţare consistentă pentru realizarea proiectului de la Deveselu“, a asigurat Aurescu.

Nici preşedintele Traian Băsescu nu crede că înţelegerea dintre România şi SUA privind scutul antirachetă ar putea fi periclitată. „Proiectul Deveselu merge înainte. Există un singur risc: dacă se va constata că România este un stat imprevizibil. Sper să nu ne pricopsim cu această etichetă în perioada următoare. Din punctul meu de vedere, nu există acest risc“, a spus Băsescu. ;

SUA vor investi anul acesta la Deveselu 265 de milioane de dolari

Administraţia americană intenţionează să investească în baza de la Deveselu peste 260 de milioane de dolari în acest an fiscal. Este vorba de bani care ar urma să fie folosiţi pentru demararea unor construcţii militare, informează Radio România Actualităţi.

Congresul american a autorizat câteva agenţii ale Departamentului Apărării să pornească proiecte de construcţii militare la Deveselu în valoare de peste 220 de milioane de dolari. În plus, marina americană ar urma să cheltuiască anul acesta în acelaşi scop aproximativ 45 de milioane de dolari.

La Deveselu urmează să fie construită o parte a scutului antirachetă din Europa. Marina americană este implicată în proiect, pentru că sistemul numit „Aegis“, care va fi folosit la Deveselu, a fost proiectat iniţial pentru a fi utilizat pe nave, iar acum, în România, este adaptat pentru prima oară pentru a fi funcţiona în varianta terestră.

Suma totală de 265 de milioane de dolari a fost aprobată în Congresul american, iar documentul a fost semnat de preşedintele Obama. Baza de la Deveselul urmează să devină operaţională în 2015.
 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție