După ce Obama a vorbit despre dezastrul de la Casa Albă, Trump şi susţinătorii săi lansează complotul „Obamagate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images

Preşedintele Statelor Unite Donald Trump şi-a reluat stilul caracteristic pe Twitter - majuscule pline de indignare, semne de exclamaţie răzbunătoare şi un deget virtual acuzator - în cadrul unei ample operaţiuni pe care ar fi putut-o intitula ”foc de baraj”, comentează The Huffington Post.

Cu toate acestea nu este nimic nou. De când procurorul special Robert Mueller a început să ancheteze cu privire la posibile legături ale anturajului lui Trump cu Moscova, locatarul Casei Albe îşi clamează neîncetat nevinovăţia şi se prezintă drept victima unui complot.

El îl acuză de luni de zile pe predecesorul său, democratul Barack Obama, de faptul că-i pune piedici.

În opinia lui Trump şi a susţinătorilor săi, primul preşedinte de culoare al Statelor Unite ar fi sabotat, în ultimele săptămâni cât s-a aflat în funcţie, fundaţiile administraţiei următoare. El ar fi fost păpuşarul care a tras sforile tuturor anchetelor care-l vizează pe actualul locatar al Casei Albe.

PARAVAN DE FUM

Aceasta este ”cea mai rea crimă politică din istoria Statelor Unite”, denunţă Trump, care evocă din nou acest lucru în contextul în care criticile cu privire la nepregătirea ţării de pandemia covid-19 se multiplică.

Barack Obama tocmai a renunţat, la sfârşitul săptămânii, la rezerva pe care şi-a impus-o de comenta şi a apreciat că gestionarea pandemiei noului coronavirus de către succesorul său este un ”dezastru haotic absolut”.

În mod tradiţional, preşedinţii americani se abţin să-şi critice în mod public succesorul.

Riposta lui Trump intervine totodată la câteva zile după un anunţ judiciar important în Statele Unite.

Departamentul Justiţiei a anunţat joi - spre surpriza generală - că abandonează toate procedurile împotriva lui Michael Flynn, un apropiat din primul cerc al lui Trump, care a recunoscut că a discutat cu Rusia şi care urma să fie condamnat din această cauză.

”Nu există vreun precedent cu privire la vreo persoană acuzată de sperjur care să scape nepedepsită”, şi-a exprimat indignarea Barack Obama, care are în continuare o influenţă profundă asupra electoratului democrat.

”Este tipul de situaţie în care putem începe să ne temem că (...) lectura noastră de bază a statului de drept este ameninţată”, a avertizat el.

COMPLOTISM

În acest context fierbinte, în care este vizat de extrem de numeroase critici, Trump caută să deturneze atenţia către adversarii săi politici, comentează HP.

El a tunat astfel, duminică, într-o sesiune furioasă pe Twitter, postând şi repostând orice împotriva lui Obama.

Manevra sa a găsit un ecou puternic în cadrul susţinătorilor săi (”fanbase”).

În mai puţin de 24 de ore au fost publicate milioane de mesaje care conţin cuvântul-cheie ”Obamagate” (”scandalul Obama”).

Acest fenomen a ajuns până în Franţa, unde câteva conturi favorabile lui Trump - majoritar reacţionari şi suveranişti, potrivit universitarului Tristan Mendes-France, un expert în răspândirea teoriilor complotului - sorb promisiuni ale unor dezvăluiri ale campionului lor din America, comentează HP.

Mai multe pentru tine:
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată