Două persoane au murit și șase au fost rănite în urma unui atac armat în noaptea de Halloween, în Statele Unite

0
Publicat:

Doi oameni au fost împușcați mortal, iar alți șase au fost răniți într-un atac armat care a avut loc în centrul oraşului Orlando din statul american Florida, în noaptea de Halloween. Suspectul, în vârstă de 17 ani, a fost reţinut.

Două persoane au murit în urma unui atac armat Foto: Captură Video Orlando Police

Atacul armat a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în mijlocul festivităților de Halloween, a anunțat departamentul regional de poliție, adăugând că suspectul a fost arestat, potrivit Reuters.

Poliţiştii au intervenit după sesizări privind focurile de armă de pe bulevardele Central şi Orange, iar după câteva minute agenţii au fost martori la încă un incident similar la sud de strada Washington şi bulevardul Orange.

Departamentul de Poliție din Orlando a publicat pe rețelele sociale un videoclip care surprinde momentul împușcăturii din centrul orașului Orlando, împreună cu arestarea suspectului, identificat drept Jaylen Dwayne Edgar.

Şeful poliţiei din Orlando, Eric Smith, a declarat într-o conferinţă de presă că presupusul atacator, un tânăr de 17 ani, a fost identificat şi reţinut, iar ancheta continuă.

Vârstele victimelor sunt cuprinse între 19 și 39 de ani. Răniţii au fost spitalizaţi la centrul medical regional din localitate, iar starea lor este stabilă.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor