Donald Trump vrea să oprească finanţarea federală pentru oraşele considerate „anarhice”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manifestanţi şi forţele de ordine faţă în faţă la Portland FOTO Arhivă

Preşedintele american Donald Trump, a semnat miercuri un memoriu în care avertizează că va sista finanţarea federală pentru oraşele „anarhice”, cum ar fi Seattle, Portland, New York sau Washington, relatează Reuters.

„Administraţia mea nu va permite ca dolarii federali din impozite să finanţeze oraşe care permit să fie deteriorate până ajung zone anarhice”, se arată într-un document publicat de Casa Albă.

Memoriul ordonă procurorului general al Statelor Unite să întocmească o listă cu „jurisdicţii anarhice” care „permit violenţa şi distrugerea proprietăţilor şi care au refuzat să ia măsuri rezonabile” pentru restabilirea ordinii.

Aflat în campanie pentru un nou mandat la Casa Albă, Donald Trump a ameninţat în repetate rânduri cu desfăşurarea Gărzii Naţionale împotriva manifestanţilor.

Preşedintele american i-a cerut totodată directorului de buget de la Casa Albă să emită în termen de 30 de zile instrucţiuni „către şefii agenţiilor cu privire la restrângerea eligibilităţii şi alte moduri de defavorizare în limita maximă permisă de lege a jurisdicţiilor anarhiste la primirea de fonduri federale nerambursabile”.

Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a criticat vehement memoriul lui Trump. „Nu este rege. Nu poate tăia finanţarea oraşului New York. Este o mişcare periculoasă ilegală”, a reacţionat Cuomo pe Twitter.

Această decizie vine pe fondul unui nou val de tensiuni în Statele Unite în jurul brutalităţii poliţiei.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat