Donald Trump vrea o armată de hackeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un audit privind sistemul de securitate informatică al Guvernului federal şi consolidarea diviziei de hackeri a armatei Statelor Unite. Acestea sunt două dintre obiectivele imediate ale viitoarei administraţii Trump.

De altfel, preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a vorbit chiar în urmă cu o lună despre aceşti paşi, care fac parte din strategia sa de securitate.

Însă acum, după câştigarea alegerilor, planul său a fost analizat cu mult mai multă atenţie de experţi din domeniul siguranţei informatice, iar, potrivit unora dintre aceştia, unele idei sunt chiar bune. Numai că multe au fost deja puse în practică. Există, desigur, şi lipsuri. 

„Pare să fie o schemă destul de raţională (...) numai că o mare parte a fost realizată deja într-o anumită măsură“, a declarat Jared DeMott, responsabil de tehnologie în cadrul companiei Binary Defense Systems şi fost angajat al NSA (Agenţia de Securitate Naţională din SUA), unde se ocupa de depistarea punctelor vulnerabile ale echipamentelor informatice, notează money.cnn.com. 

Potrivit declaraţiilor făcute de preşedintele ales al Statelor Unite, strategia sa de securitate cibernetică ar urma să aibă patru faze:

1. Un audit de proporţii

Donald Trump intenţionează să solicite „o evaluare imediată a tuturor mijloacelor de apărare cibernetică şi a tuturor punctelor vulnerabile, inclusiv a infrastructurii vitale“. Pentru atingerea acestui obiectiv, el intenţionează să folosească o echipă alcătuită din experţi din domeniul militar, juridic şi din sectorul privat.

Dacă până acum astfel de evaluări se făceau de către fiecare agenţie în parte, ceea ce are drept consecinţă faptul că nivelul de securitate nu este acelaşi în cadrul tuturor instituţiilor, Trump doreşte ca o singură echipă să analizeze totul.

„Este destul de dificil. Fiecare departament, fiecare divizie... În mod obişnuit, aceste lucruri se fac cel mai bine la o scară mai mică. Dar poate că nu ar fi deloc rău să existe o privire de ansamblu la nivelul guvernului“, a afirmat DeMott.

Numai că un astfel de proces s-ar putea întinde pe parcursul mai multor ani, a avertizat Joseph Loomis, manager al companiei CyberSponse. El a sugerat că echipa de audit a lui Trump ar trebui să stabilească un standard naţional de securitate cibernetică, pe care agenţiile guvernamentale să-l respecte.

Pe de altă parte, protejarea infrastructurii critice cade în sarcina Departamentul de Securitate Naţională, iar Congresul şi-a pierdut deja cinci ani discutând despre acest subiect sub administraţia Bush, a declarat James Norton, fost angajat al acestei instituţii.

2. Întărirea poliţiei cibernetice

Totodată, Trump cere Departamentului de Justiţie să creeze „forţe comune“ la nivel naţional pentru combaterea celor care dau atacuri informatice, din care să facă parte membri ai poliţiei federale, statale şi locale. Numai că astfel de forţe există deja.

FBI coordonează echipe ce au sarcini similare în fiecare dintre cele 56 de birouri ale sale din SUA şi Puerto Rico, potrivit lui Augustin Berglas, consultant al K2 Intelligence, fost angajat al Biroului Federal de Investigaţii. 

3. Îmbunătăţirea armatei cibernetice

Trump vrea şi ca oficiali militari de prim rang să facă „recomandări pentru a ameliora“ activitatea agenţiei care răspunde de atacurile cibernetice ale SUA. Guvernul Statelor Unite are unii dintre cei mai buni hackeri din lume, iar aceştia pătrund în mod constant în sisteme informatice ale unor guverne străine pentru a monitoriza mesajele şi pentru a fura secrete. 

Experţii spun însă că administraţia Trump ar putea să crească substanţial numărul luptătorilor din câmpul de bătălie digital ridicând nivelul de salarizare astfel încât să atragă talentele care se orientează spre domeniul privat.

4. Dezvoltarea armelor cibernetice

De asemenea, preşedintele ales al SUA doreşte ca specialiştii să pună la punct instrumente mult mai performante pentru contracararea atacurilor venite din partea unor actori statali sau non-statali şi care să fie chiar capabile să ofere un răspuns pe măsură.

Deşi unii experţi apreciază că SUA au unele dintre cele mai periculoase mijloace de această natură din lume, respectivele arme cibernetice nu au putut preveni atacurile hackerilor ruşi asupra serverelor Comitetului Naţional al Partidului Democrat în campania prezidenţială din acest an şi nici atacurile hackerilor chinezi asupra unor companii americane. 

Marea problemă legată de strategia lui Trump, spun specialişti citaţi de CNN, este că nu prevede trasarea unor linii clare la nivelul domeniului digital. 

Companiile şi autorităţile au nevoie de reguli neinterpretabile. De pildă, trebuie să ştie când se poate vorbi de un act de spionaj, de unul de agresiune sau chiar de unul de război. În caz contrar, este foarte greu de stabilit care este răspunsul adecvat. 

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!