Donald Trump plănuieşte un nou ordin executiv în ce priveşte imigraţia musulmanilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce joi curtea de apel din San Francisco a respins ordinul venit de la Washington din cauză că guvernul n-a venit cu dovezi conform cărora călătorii din ţările vizate ar prezenta un risc, preşedintele american a declarat  că e sigur că va câştiga lupta.

Donald Trump le-a spus reporterilor la bordul Air Force One că are încredere de faptul că până la urmă va reuşi să introducă restricţia privind imigraţia musulmanilor şi că se gândeşte să semneze un nou ordin executiv. 

Dacă restricţia va intra în vigoare, timp de 90 de zile, celor din Iran, Iraq, Libya, Somalia, Sudan, Syria şi Yemen li va fi interzis să călătorească în Statele Unite. De asemenea, ordinul mai prevede şi o suspendare de 120 de zile a refugiaţilor primiţi pe teritoriul Americii.

Trump le-a mai transmis jurnaliştilor că încă îi este neclar cum va arăta noul ordin, însă acesta se va schimba „foarte puţin”.Acesta a mai adăugat că cel mai probail se va ocupa de asta luni sau marţi. De asemenea, într-o conferinţă de presă cu prim-ministrul japonez Shinzo Abe, preşedintele a promis că va acţiona mai rapid „pentru a introduce noi norme de securitate” pentru Statele Unite.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?