Donald Trump le-a blocat lui Biden, Harris şi Blinken accesul la informaţii clasificate

0
0
Publicat:

Preşedintele american Donald Trump şi-a pus în aplicare vineri ameninţarea de a retrage accesul la informaţii clasificate pentru fostul lider de la Casa Albă Joe Biden şi mai multe personalităţi democrate.

Trump și Biden. FOTO profimedia

Printre persoanele care nu mai au voie să fie informate despre secretele de stat se numără , pe lângă Biden, membri ai familiei fostului președinte, precum şi Kamala Harris, fosta vicepreşedintă a SUA şi adversara lui Trump în cursa pentru Casa Albă, relatează AFP, citată de Agerpres.

Și Hillary Clinton, fost secretar de stat şi candidată fără succes împotriva miliardarului republican în 2016, se află printre cei cărora le-a fost retras accesul la informaţii clasificate. La fel și fostul şef al diplomaţiei Antony Blinken, precum şi fostul consilier pentru securitate naţională Jake Sullivan.

„Să revoce toate autorizaţiile de securitate în vigoare deţinute de persoanele menţionate mai sus"

Într-o notă adresată oficialilor americani de rang înalt şi distribuită de Casa Albă, Donald Trump indică faptul că informaţiile confidenţiale nu mai trebuie transmise personalităţilor din listă.

„Prin prezenta, cer fiecărui şef de departament executiv sau de agenţie (...) să revoce toate autorizaţiile de securitate în vigoare deţinute de persoanele menţionate mai sus”, a scris Trump.

De obicei, foştii preşedinţi americani şi oficialii din domeniul securităţii naţionale păstrează accesul la informaţii sensibile.

La începutul lunii februarie, Donald Trump a anunţat  că va lua această măsura, pentru că Joe Biden a făcut acelaşi lucru pentru el în 2021.

Trump a fost el însuşi acuzat de compromiterea securităţii naţionale prin păstrarea unor documente, inclusiv planuri militare sau informaţii despre arme nucleare, în reşedinţa sa privată după sfârşitul mandatului său, în loc să le predea Arhivelor Naţionale.

Cazul a fost însă închis de la victoria sa în alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Pe lista de blocare a accesului la informaţii clasificate se află și o fostă membră republicană a Camerei Reprezentanţilor

Lista publicată vineri de Casa Albă include şi numele lui Liz Cheney, fostă membră republicană a Camerei Reprezentanților şi un critic feroce al lui Trump.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani