Donald Trump face un ultim efort pentru a bloca trimiterea declaraţiilor sale de impozit în Congresul SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump FOTO Arhivă

Avocaţii lui Donald Trump au formulat miercuri un recurs prin care încearcă să blocheze trimiterea declaraţiilor sale de impozit în Congres, argumentând că fostul preşedinte este vizat din motive exclusiv politice, în contextul în care o comisie fiscală cere documente referitoare la şase ani înainte să se instaleze la Casa Albă, relatează AFP.

„Aceste cereri îl vizează pe preşedintele Trump pentru că este republican şi un opozant politic”, susţin avocaţii, care evocă „represalii” în argumente scrise prezentate la un tribunal federal din Washington.

Democtraţii, care deţin controlul asupra Congresului, încearcă de ani de zile să obţină „secretele” fiscale ale celui de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, primul din anii '70 care refuză în continuare să-şi publice declaraţiile de impozit, în pofida faptului  că acesta a făcut din averea sa un argument de campanie.

În cadrul unui posibil progres important pentru democraţi, Departamentul american al Justiţiei a dispus vineri ca Trezoreria „să furnizeze aceste informaţii” unei comisii din cadrul Camerei Reprezentanţilor.

Comisia însăcinată cu probleme fiscale („Ways and Means”) cere declaraţiile de impozit pe şase ani înainte de instalarea lui Trump la Casa Albă, în ianuarie 2017.

Ea precizează că vrea să studieze cum controlează Fiscul american (IRS) finanţele preşedinţilor.

Acest argument este respins, însă, de către avocaţii lui Donald Trump.

„Democraţii din Cameră au prezentat nenumărate justificări pentru a obţine declaraţiile de impozit ale preşedintelui, însă nimeni nu a menţionat, la acea vreme, că vrea să descopere cum auditează IRS preşedinţii”, scriu ei.

„Cererile sunt concepute în mod specific în acest sens şi, în practică, nu-l vor afecta decât pe preşedintele Trump”, subliniază ei.

Departamentul Justiţiei a evocat acest argument vineri, apreciind că este „posibil ca anumiţi aleşi din Congres să spere” ca declaraţiile de impozit ale lui Trump „să fie publicate doar pentru a-l pune într-o situaţie jenantă”.

Aceste motivaţii nu permit însă invalidarea cererii Comisiei, sublinia Departamentul Justiţiei, deoarece aceasta „serveşte, evident, obiective legislative legitime”.

Chiar înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2020, ziarul The New York Times (NYT) a publicat o anchetă care are la bază date fiscale din 20 de ani cu privire la fostul magnat în domeniul imobiliar şi la grupul său, Trump Organization.

Potrivit cotidianului, Trump a plătit doar 750 de dolari impozit federal în 2016 şi absolut nimic în zece dintre cei 15 ani dinainte, declarând fiscului pierderi mai mari decât profitul.

Donald Trump a denunţat atunci „informaţii false” şi a dat asigurări că a „plătit multe impozite”, însă fără să prezinte vreun detaliu.

Mai multe pentru tine:
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!