Donald Trump, dispus să încheie un acord comercial cu Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite ar putea încheia un acord comercial cu Uniunea Europeană, după ce preşedintele american, Donald Trump, s-a arătat deschis să ajungă la o înţelegere cu blocul comunitar, a relatat publicaţia „Times“, preluată de agenţia Reuters.

Iar persoana care l-a convins pe liderul Casei Albe că un acord de liber schimb ar fi mai simplu decât credea el a fost cancelarul federal german, Angela Merkel, adaugă publicaţia citată.

În acest context, după Brexit, Marea Britanie va trebui să stea la rând pentru a obţine un acord comercial cu Statele Unite. Londra nu va putea negocia noi acorduri comerciale până nu va părăsi Uniunea Europeană, adică până în 2019.

O sursă apropiată Casei Albe a afirmat că în rândul administraţiei Trump a fost conştientizat faptul că o înţelegere comercială cu blocul comunitar, care ar permite schimbul de bunuri şi servicii fără taxe, ar fi mai importantă pentru Statele Unite decât un acord post-Brexit cu Marea Britanie. 

„Trump a întrebat-o de zece ori (pe Angela Merkel, n.red.) dacă (el) poate negocia un acord comercial cu Germania“, a declarat un politician german pentru „Times“.

„De fiecare dată replica ei a fost: «Nu puteţi face un acord cu Germania, ci numai cu UE»“, a mai spus politicianul. „La cel de-al unsprezecelea refuz, Trump a înţeles, în sfârşit, mesajul - «Ah, vom face atunci un acord cu Europa».“

Donald Trump, care a criticat în repetate rânduri Uniunea Europeană, a salutat votul dat de britanici în luna iunie a anului trecut pentru ieşirea ţării lor din blocul comunitar şi a afirmat că va acţiona pentru a obţine rapid un acord comercial bilateral.

Însă ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, a afirmat vineri că este optimist privind încheierea rapidă a unui acord comercial SUA-UE, după o întâlnire cu omologul său american la Washington.

Totodată, el a afirmat că a constatat că există o relaxare în ceea ce priveşte disputa cu SUA privind comerţul şi că este de părere că, atunci când liderii celor 20 de economii de top se vor întâlni în iulie la Hamburg, se va ajunge la „o soluţie fără confruntări“.

Un acord comercial rapid între SUA şi UE ar reprezenta o lovitură pentru premierul britanic, Theresa May, care, în ianuarie, când a devenit primul lider străin care l-a vizitat pe Trump la Casa Albă, spera să obţină promisiunea unui acord comercial. 

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă