Republicanii, paralizați: ironizați de Trump, candidații la alegerile primare evită să-l critice pe fostul președinte. Iowa, primul test

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi republicani au încercat să se prezinte drept cea mai bună alternativă la Donald Trump pentru alegerile prezidenţiale din SUA, însă în confruntarea lor televizată de miercuri seara l-au cruţat pe fostul lider de la Casa Albă, cu mai puţin de o săptămână înainte de începerea alegerilor primare, relatează AFP, conform Agerpres.

Ron DeSantis și Nikki Haley Foto EPA EFE

Nikki Haley şi Ron DeSantis, devansaţi mult de Donald Trump în sondajele pentru nominalizarea republicană, au părut a juca la dublu sau nimic în această ultimă dezbatere înainte ca electorii din Iowa, un stat mic în care miza este mare, să înceapă să voteze.

Dar curând a devenit clar că ei concurau în cea mai mare parte pentru a fi potenţialul succesor al fostului preşedinte şi nu pentru a-l învinge. Astfel, au evitat ocaziile de a-l critica.

Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, un conservator dur, a dat tonul de la început, numind-o pe Nikki Haley un „politician nesincer care îţi spune doar ceea ce crede că vrei să auzi”.

„Donald Trump candidează pentru a-şi apăra ideile. Nikki Haley candidează pentru a apăra interesele donatorilor ei. Eu candidez pentru a apăra interesele voastre şi ale familiei voastre şi pentru a pune această ţară înapoi pe picioare”, a continuat el, repetând una dintre frazele sale preferate de campanie.

Haley, fostă guvernatoare a Carolinei de Sud, a denunţat cheltuielile de campanie ale lui DeSantis şi a trimis în mod repetat telespectatorii către un site dedicat enumerării tuturor „minciunilor” adversarului său.

Cei doi candidaţi au petrecut o mare parte din dezbatere monologând şi atacând cu înverşunare politicile derulate în statele lor

Cu trei ore înainte de deschiderea dezbaterii, singurul candidat care l-a criticat fără menajamente pe Donald Trump, Chris Christie, a anunţat că renunţă. El a fost atât de jos în sondaje încât nu a îndeplinit criteriile stabilite de partid pentru a participa la dezbaterea de miercuri.

„Cu siguranţă, în această seară nu există nicio cale pentru mine de a câştiga nominalizarea” Partidului Republican pentru Casa Albă, „aşa că în această seară îmi suspend campania pentru preşedinţia Statelor Unite”, le-a spus Christie susţinătorilor din Windham, New Hampshire.

În vârstă de 61 de ani, fost guvernator al statului New Jersey, el a fost cândva un susţinător al lui Donald Trump, dar de atunci l-a portretizat pe miliardar ca fiind egocentric şi necinstit.

Donald Trump a ales din nou să evite dezbaterea, considerând că are un avans prea mare şi că nu are nimic de câştigat expunându-se unui posibil tir de critici.

Dar el a avut din nou grijă să organizeze un eveniment de campanie în acelaşi oraş, difuzat de canalul conservator Fox News, în timp ce cei doi rivali ai săi dezbăteau la CNN.

Fostul preşedinte a spus că DeSantis „ar lucra la o pizzerie sau poate la o firmă de avocatură” fără ajutorul său în carieră.

El a încercat, de asemenea, să atenueze temerile că va abandona statul de drept dacă se va întoarce la Casa Albă, spunând că „nu va fi un dictator”. „Voi conduce aşa cum noi am făcut-o”, a adăugat el. „Am avut atât de mult succes încât ţara s-a unit”, a mai spus Trump.

Conform agregatorului de sondaje RealClearPolitics, Trump conduce în Iowa, cu 52,3% din voturi, cu mult înaintea lui Nikki Haley şi Ron DeSantis, fiecare cu aproximativ 16%.

La nivel naţional, fostul președinte este creditat cu 51,5%

Avansul său nu scade, în ciuda procedurilor judiciare împotriva sa, al căror calendar este aproape sincronizat cu desfăşurarea alegerilor primare. Dimpotrivă, magnatul a integrat inculpările şi procesele în strategia sa de campanie, folosindu-şi chiar fotografia judiciară pe căni şi tricouri.

Marţi, el a apărut în faţa Curţii Federale de Apel din Washington, care examinează cererea sa de imunitate faţă de urmărirea penală în calitate de fost preşedinte. Iar joi, el se va întoarce la tribunalul din New York, unde este judecat într-un caz civil sub suspiciunea de fraudă în conducerea Organizaţiei Trump.

Prezentat cândva ca o ameninţare serioasă la adresa lui Donald Trump, Ron DeSantis nu a reuşit niciodată să se facă remarcat.

Atât de mult încât acum încearcă să rămână aproape de Nikki Haley, rivala lui Donald Trump cu cea mai puternică ascensiune, iar viitorul său depinde aproape obligatoriu de un rezultat foarte solid în Iowa.

Pentru Nikki Haley, o prestaţie bună în Iowa ar fi o rampă de lansare ideală pentru scrutinul următor, pe 23 ianuarie în New Hampshire, unde electorii independenţi pot vota în alegerile primare republicane. Aceştia i-ar putea oferi susţinerea lor, mai mult decât lui Donald Trump, ceea ce ar putea duce la o cursă mai strânsă.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”