Interviu Donald Trump a anunțat un „ interviu mare“ cu Elon Musk . Postul vizat de excentricul miliardar dacă va câștiga alegerile prezidențiale candidatul republican

0
Publicat:

Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează la un nou mandat la Casa Albă, anunţă pe reţeaua sa de socializare Truth Social că urmează să-i acorde un ”interviu important” lui Elon Musk, patronul platformei X şi un susţinător afişat al republicanului.

Donald Trump vrea sprijinul lui Elon Musk pentru a o învinge pe Kamala Harris/ FOTO: CNBC

Acest interviu urmează să aibă loc luni, însă nici locul şi nici forma nu au fost anunţate.

”Luni seara îi voi da un interviu lui Elon Musk. Urmează detalii”, a scris Donald Trump.

Miliardarul îşi afiţează neîncetat susţinerea faţă de fostul preşedinte, de mai multe săptămâni, în contextul în care alegerile din octombrie se apropie cu paşi mari.

Presa americană scrie că Elon Musk îi donează miliardarului republican 45 de milioane de dolari lunar.

Trump neagă suma, dar recunoaşte donaţii regulate către un Comitet de Acţiune Politică (PAC).

Potrivit Bloomberg, CEO-ul Tesla a decis să participe la finanţarea grupurilor care-l ajută pe Trump să obţină o victorie în mai multe state hotărâtoare în alegerile de la 5 noiembrie (”swing states”).

Patronul X s-a aflat într-un grup de miliardari care s-au întâlnit în martie cu fostul preşedinte la reşedinţa acestuia, la Mar-a-Lago, în Florida (sud), unde au discutat despre un posibil ajutor al campaniei sale.

La rândul său, Donald Trump şi-a schimbat poziţia faţă de maşinile electrice şi este de-acum în favoarea acestora, în cazul ”unei mici părţi a populaţiei”, nuanţează el.

Musk ar viza postul de consilier

Elon Musk ar putea deveni consilier al lui Donald Trump dacă va câștiga alegerile prezidențiale, scrie The Wall Street Journal. Potrivit surselor publicației, Trump și Musk au purtat negocieri asupra modalităților de a-i acorda lui Musk influență oficială asupra politicilor legate de securitatea frontierei și economie - probleme despre care omul de afaceri vorbește în prezent din ce în ce mai mult public.

Împreună cu investitorul miliardar Nelson Peltz, Musk conduce o campanie de influențarea aelitelor: ține întâlniri și încearcă să convingă lideri de afaceri influenți din întreaga țară să nu sprijine campania de realegere a democraților.

În urmă cu doi ani, Trump și Musk făceau schimb public de insulte. Dar în ultimele luni s-au stabilit relații de prietenie între ei. Pe măsură ce alegerile se apropie, cei doi vorbesc la telefon de mai multe ori pe lună, potrivit unor surse.

Candidatul la președinție și miliardarul au discutat deja despre imigrație, tehnologie și știință și Forța Spațială a SUA. Potrivit surselor, opiniile și interesele lor au devenit mai aliniate.

El a decis să-și folosească influența în cercurile de elită în afaceri și tehnologie pentru a ajuta la înfrângerea democraților, obținând sprijinul aliaților puternici.

Potrivit unei persoane familiarizate cu gândirea miliararului, Musk este motivat de anxietatea cu privire la direcția de dezvoltare a țării. A criticat în special ceea ce el numește „virusul minții trezite” care stă la baza politicilor liberale, inclusiv agendelor de diversitate, echitate și incluziune despre care conservatorii spun că sunt divizante.

Potențialul rol de consilier al lui Musk ar fi probabil în genul funcției deținute anterior de Isaac Perlmutter, fostul președinte Marvel și confident al lui Peltz și Trump.

În timpul președinției lui Trump, Perlmutter a fost consilier al Departamentului pentru Afacerile Veteranilor.

Musk a făcut parte din grupurile consultative de afaceri de la Casa Albă în timpul președinției lui Trump

Musk a făcut parte din grupurile consultative de afaceri de la Casa Albă în timpul președinției lui Trump, dar a demisionat în 2017, după ce nu a fost de acord cu decizia lui Trump de a retrage SUA din Acordul de la Paris.

Surse au spus că discuțiile recente dintre politician și omul de afaceri au implicat și unele dintre companiile lui Musk, inclusiv platforma de social media X , producătorul de mașini electrice Tesla și SpaceX.

Tesla, cel mai valoros producător auto din lume și singura companie cotată la bursă a lui Musk, și-a văzut acțiunile în scădere și a înregistrat recent cel mai scăzut profit din ultimii ani. Potrivit unor apropiați ai fostului președinte, Musk și Trump au discutat despre industria mașinilor electrice și scutiri fiscale pentru ei.

Trump a adoptat o linie dură împotriva mașinilor electrice în campania electorală. El critică faptul că vehiculele trebuie reîncărcate pentru călătorii lungi și solicită tarife pentru mașinile fabricate în Mexic, argumentând că dăunează industriei auto din SUA.

Musk i-a cerut lui Trump să fie mai activ cu postările pe X, mai ales folosind funcția „Spații” audio live. Trump a fost activ pe platformă când era cunoscută sub numele de Twitter și avea la un moment dat peste 88 de milioane de urmăritori.

Însă fostul președinte, care caută să-și dezvolte propria platformă, Truth Social, lansată în 2022, a făcut doar o singură postare pe X de când contul său de pe platformă a fost restabilit după ce Musk l-a cumpărat.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie