Donald Trump a anunţat şase măsuri pentru primele 100 de zile de mandat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump nu şi-a format încă administraţia, dar a anunţat deja primele măsuri pe care le va lua la Casa Albă. Toate aceste măsuri se subordonează unui singur principiu: America mai întâi („America First“, sloganul său electoral).

Cu un mic drapel american pe reverul sacoului, miliardarul populist a enumerat într-o scurtă înregistrare video cele şase măsuri-cheie pentru primele 100 de zile la conducerea Statelor Unite, transmite agenţia de presă AFP, citată de Agerpres.

Donald Trump, care va fi învestit în calitate de cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite la 20 ianuarie 2017, are în vedere „reformarea“ clasei politice, „reconstruirea clasei de mijloc“ şi să facă „America mai bună pentru toată lumea“.

Comerţ

Potrivit lui, încă din prima zi a preşedinţiei sale Statele Unite se vor retrage din Parteneriatul Transpacific (TPP), semnat în 2015 de 12 ţări din regiune, excluzând China. Pentru a intra în vigoare, acest parteneriat încheiat de preşedintele democrat Barack Obama mai trebuie aprobat de către Congres, dominat de republicani. Această decizie suscită îngrijorarea ţărilor din regiunea respectivă, care a reprezentat prioritatea geostrategică şi economică a administraţiei democrate.

În schimb, Donald Trump vrea să negocieze tratate „bilaterale“ care, în opinia sa, „vor aduce locuri de muncă şi industrie pe pământ american“.

Imigraţie

În materie de imigraţie şi după ce a desemnat un ministru al Justiţiei cu o linie dură în acest sens, în persoana senatorului Jeff Sessions, Trump intenţionează să „ancheteze abuzurile comise în programele de acordare a vizei“ pentru a nu descalifica „muncitorul american“.

Securitate

În ceea ce priveşte securitatea naţională, în condiţiile în care principalul său consilier va fi generalul în retragere Michael Flynn, militant virulent împotriva extremismului islamic şi indulgent cu Rusia, preşedintele ales va cere Ministerului Apărării şi şefului Statului Major un „plan complet destinat protejării infrastructurii vitale a Americii de atacurile cibernetice şi de toate celelalte forme de atac“.

Energie

În materie de energie, Trump, care este înconjurat de responsabili „climatosceptici“, a anunţat că va „anula restricţiile care distrug locuri de muncă în domeniul producţiei“ de energie, inclusiv gaze naturale, gaze de şist şi cărbune „curat“, „creând astfel milioane de locuri de muncă bine plătite“.

Birocraţie şi „etică“ politică

În fine, în ceea ce priveşte măsurile cinci şi şase prioritare, Trump a promis să lupte împotriva birocraţiei, prin eliminarea a două regulamente, şi pentru o nouă „etică“ politică, care interzice orice trecere la privat timp de cinci ani pentru toţi membrii administraţiei federale.

Nu mai sunt menţionate propunerile sale polemice privind construirea unui zid între Mexic şi Statele Unite, expulzarea a milioane de migranţi fără documente şi limitarea intrării pe teritoriul american a musulmanilor sau anularea reformei în domeniul sănătăţii Obamacare.

Viitorul preşedinte al Statelor Unite a acordat doar două interviuri de la alegerea sa la 8 noiembrie, dar nu a făcut încă toate numirile în administraţia sa.

Alegerea lui părea să se îndrepte luni către personalităţi mai consensuale pentru funcţii-cheie precum diplomaţia, apărarea şi economia, după prima serie de nominalizări dintre susţinători ai unei linii foarte dure în materie de securitate, islam sau imigraţie, notează AFP, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al echipei sale de tranziţie nu a fost prea clar luni în privinţa calendarului numirilor. Trump urmează ca marţi seara sau miercuri dimineaţa să-şi ia o „scurtă pauză“ pe o altă proprietate a sa, Mar-a-Lago, în Florida.

În 2008, Barack Obama a aşteptat 1 decembrie pentru a anunţa cele mai importante numiri, inclusiv cea a lui Hillary Clinton ca secretar de Stat.