Doi morţi în urma unui incident armat într-un campus al Universităţii Grambling din Louisiana

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane au fost împuşcate mortal în campusul Universităţii Grambling din Louisiana, SUA, iar agresorul a fugit de la locul faptei, a anunţat poliţia locală citată de CBS News.

Directorul de relaţii cu presa al Universităţii, Will Sutton, a afirmat că focurile de armă au fost trase în timpul unei altercaţii care a avut loc în curtea campusului în jurul miezului nopţii.

„Le-am cerut studenţilor să rămână în camerele lor. Nu ştim să existe alte ameninţări“, a declarat Sutton pentru CBS News.

Potrivit lui Sutton, victimele sunt Earl Andrews, în vârstă de 23 de ani, student al universităţii, şi prietenul său Monquiarious Caldwell, tot în vârstă de 23 de ani, amândoi din Farmerville, Louisiana.  

Reprezentantul universităţii a relatat că şeful poliţiei institutuţiei de învăţământ a fost alertat de un student imediat după ce s-au auzit focurile de armă. Când poliţiştii au ajuns la faţa locului, cei doi tineri încetaseră din viaţă.

Poliţia locală a declanşat o anchetă în acest caz.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare