Doi din bărbaţii inculpaţi pentru complotul împotriva guvernatoarei din Michigan, fotografiaţi înarmaţi în interiorul Capitoliului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi dintre cei 6 suspecţii inculpaţi pentru conspiraţie la răpirea guvernatoarei democrate a statului Michigan apar într-o fotografie făcută la galeria Capitoliului din Lansing, unde au avut loc proteste contra restricţiilor anti-COVID-19, relatează Insider.

Este vorba de gemenii Michael şi William Null, cel mai probabil membrii ai unei miliţii anti-sistem din Chicago, potrivit Detroit News. Aceştia apar în imagini înarmaţi, alături de alţi doi bărbaţi îmbrăcaţi în uniformă militară. Fotografia a fost realizată pe 30 aprilie, când au avut loc proteste contra măsurilor de combatere a epidemiei COVID-19 şi un grup de manifestanţi a luat cu asalt clădirea Capitoliului încercând să pătrundă în interior. Michigan permite portul armelor în clădirile federale.

Cei doi bărbaţi apar în fotografiile oficiale ale incidentului, dar au fost surprinşi şi în galeria Senatului de o senatoare democrată.

”Chiar deasupra mea bărbaţii cu arme ţipă la noi”, a scris pe Twitter senatoarea democrată Dayna Polehanki, menţionând că unii dintre colegii săi poartă veste anti-glonţ.

— Senator Dayna Polehanki (@SenPolehanki) April 30, 2020

Bărbaţii au fost acuzaţi pentru conspiraţie la răpire alături de alţi 4, între care şi un veteran de infanterie, şi se presupune că un grup al miliţiei, Wolverine Watchman, a fost la baza complotului, relatează Detroit News care a precizat că gemenii au participat la urmărirea guvernatoarei. Potrivit oficialilor FBI, care a acţionat cu agenţi sub acoperire, fraţii au organizat alături de alţii complotul de răpire a guvernatoarei pe reţele sociale încă de la începutul anului. 

Ei plănuiau să o ucidă pe Gretchen Whitmer pentru trădare şi mai aveau planuri de asalt al Capitoliului din Lansing şi să ia ostatici. Suspecţii fac parte din grupuri ale unor miliţii ce cred că guvernatorii sunt neconstituţionali şi militează pentru o societate autosuficientă, potrivit Insider. Bărbaţii au urmărit-o de mai multe ori la locuinţa sa şi se antrenau cu arme de foc şi dispozitive explozive. Alţi 7 bărbaţi sunt acuzaţi de complicitate la acte de terorism, între care comploturi asupra forţelor de ordine.

Potrivit depoziţiei unui agent FBI sub acoperire, care l-a citat pe Adam Fox, unul din cei şase suspecţi, „membrii au vorbit de asasinarea „tiranilor” sau de înşfăcarea unui guvernator. Grupul a decis că e nevoie să-şi crească efectivele şi se încurajau unii pe alţii să le spună şi altora, să-şi propage mesajele”. Tot Fox a mai spus că are nevoie de „200 de bărbaţi” să ia cu asalt clădirea Capitoliului din Michigan şi să ia ostatici, inclusiv pe guvernatoare.

Guvernatoarea Whitmer a acuzat administraţia Trump că nu a făcut nimic să o protejeze, deşi atenţionase că a fost ameninţată şi ceruse ajutor.

Trump i-a replicat săptămâna trecută pe Twitter că a plasat tot statul în carantină, dar l-a lăsat să se plimbe pe soţul său, în timp ce guvernul federal „a oferit ajutor masiv oamenilor minunaţi din Michigan” şi forţele de aplicare a legii au destructurat un „complot periculos împotriva guvernatorului Michigan”.

„În loc să-mi mulţumească mă face suprematist alb - asta în timp ce Biden şi democraţii refuză să condamne Antifa, anarhiştii, jefuitorii şi huliganii care ard oraşele democrate”, a scris Trump. 

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani