Discursul de rămas bun al lui Trump. Fără să-i pronunţe numele lui Biden, Trump anunţă: „Mişcarea noastră de-abia începe” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ultimele ore ale lui Donald Trump la Casa Albă FOTO Getty Images

Preşedintele american Donald Trump a chemat la rugăciune pentru noua administraţie de la Casa Albă, fără să îl numească însă pe succesorul său, într-un discurs de rămas bun difuzat marţi, transmite Reuters.

„Săptămâna aceasta inaugurăm o nouă administraţie şi ne rugăm pentru succesul acesteia în păstrarea Americii în siguranţă şi prosperă", a spus preşedintele republican în înregistrare.

„Ne prezentăm cele mai bune urări şi dorim, de asemenea, să aibă noroc - un cuvânt foarte important.”

Trump a refuzat să ofere o concesie completă lui Biden, care a câştigat alegerile din 3 noiembrie cu 306 voturi ale Colegiului Electoral împotriva celor 232 obţinute acordate preşedintelui în funcţie.

Donald Trump nu se va întâlni cu Biden înainte de învestirea acestuia, miercuri, intenţionând să zboare spre Florida, unde va locui după mandatul său de la Casa Albă.

Trump a făcut o campanie pentru a face „America să devină din nou măreaţă”, dar îşi încheie mandatul cu aproape 400.000 de oameni morţi de coronavirus, al cărui pericol l-a minimizat, cu o economie care se luptă din cauza pandemiei şi cu relaţii tensionate cu aliaţii cheie ai SUA.

„Cel mai mare pericol cu ​​care ne confruntăm este pierderea încrederii în noi înşine, pierderea încrederii în măreţia noastră naţională”. America nu este o naţiune timidă, de suflete blânde care trebuie să fie adăpostite şi protejate de cei cu care nu suntem de acord”, a spus Trump.

Preşedintele a stat izolat la Casa Albă în ultimele săptămâni ale mandatului său, învins după revolta susţinătorilor săi de la Capitoliu, care a provocat moartea a cinci oameni, între care un ofiţer de poliţie.

Asaltul, care a urmat unui miting în care Trump a repetat acuzaţii false de fraudă electorală, a umbrit orice efort de a sublinia moştenirea preşedintelui în ultimele sale zile de mandat.

În discursul înregistrat, Trump a căutat să evidenţieze aspecte ale preşedinţiei sale de care s-a mândrit.

„Am făcut ceea ce am venit aici să facem şi multe altele. Am început bătălii dure, cele mai grele lupte, cele mai dificile alegeri - pentru că asta m-aţi ales să fac”, a spus acesta.

Trump a menţionat acordurile de pace din Orientul Mijlociu pe care administraţia sa le-a intermediat şi a lăudat agenda sa de politică externă.

„Ne-am revitalizat alianţele şi am adunat naţiunile lumii pentru a face faţă Chinei ca niciodată. Sunt deosebit de mândru că sunt primul preşedinte din ultimele decenii care nu a început noi războaie”, a spus el.

Trump, care pleacă în mijlocul unor diviziuni profunde din ţară, a recunoscut revoltele de la Capitol, pe care, imediat după violenţa din 6 ianuarie, nu le-a condamnat imediat.

„Toţi americanii au fost îngroziţi de asaltul asupra Capitolului nostru. Violenţa politică este un atac asupra a tot ceea ce preţuim ca americani. Nu poate fi niciodată tolerată ”, a spus el.

Preşedintele, despre care foştii consilieri anticipează că a pierdut mult din viitorul politic după revolte, a sugerat că mişcarea sa va continua.

„Acum, în timp ce mă pregătesc să predau puterea unei noi administraţii, miercuri la prânz, vreau să ştiţi că mişcarea pe care am început-o abia începe. Plec din acest loc maiestuos, cu o inimă loială şi uşoară şi un spirit optimist şi cu o încredere supremă că pentru ţara noastră şi pentru copiii noştri ce este mai bun urmează să vină”.

Citeşte şi:

Joe Biden şi-a luat un rămas bun emoţionat de la statul Delaware, la plecarea spre Washington VIDEO

Mai multe pentru tine:
Un selfie în baia unui Airbnb l-a costat 10.000 de dolari pe un turist: „Am plătit mii de dolari ca să nu pot închide un ochi”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Marea Lojă Națională din România a deschis Anul Masonic 2025-2026 printr-un bal vienez la Opera Națională București
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile