Detaliul din cauza căruia drapelul unui stat american a fost interzis în unele școli din Texas

0
Publicat:

Cenzură extremă într-un district şcolar din Texas, unde steagul și sigiliul statului Virginia, care o înfățișează pe zeița romană Virtus stând deasupra unui tiran ucis, cu toga căzută expunându-i sânul stâng, au fost interzise elevilor mai mici.

Sânul gol al zeiţei Virtus de pe steagul Virginiei, considerat nuditate explicită. Foto Wikipedia

Începând cu sfârşitul anului trecut, districtul şcolar Lamar, în realitate o comunitate rurală bazată mai mult pe agricultură de lângă Houston, statul Texas, a luat o măsură extremă şi foartă controversată. Astfel, a eliminat o secțiune întreagă despre Virginia de pe platforma sa de învățare online utilizată de elevii din clasele a treia până în clasa a cincea, cu vârste cuprinse între 8 şi 11 ani, relatează The Guardian.

Motivul a fost imaginea aflată atât pe steagul, cât şi pe sigiliul statului Virginia, despre care conducerea şcolilor spune că reprezintă nuditate explicită. Este vorba despre imaginea care o înfățișează pe zeița romană Virtus stând deasupra unui tiran ucis, cu toga căzută expunându-i sânul stâng, au fost interzise elevilor mai mici

Texas Freedom to Read Project, un grup care se opune cenzurii și interzicerii cărților, a declarat că a „s-a ajuns la un nou nivel al iadului distopic, al interzicerii cărților și al cenzurii în Texas” când a descoperit că elevii din Lamar nu mai pot învăța despre statul Virginia în baza lor de date de cercetare online, PebbleGo Next.

Activiştii spun că, după ce a fost depusă o cerere prin care cereau să afle motivul acestei decizii, Districtul școlar Lamar a recunoscut că „Virginia” a fost eliminată de pe site din cauza faptului că lecția a încălcat politica bibliotecii locale a consiliului școlar, care interzice orice „reprezentări vizuale sau ilustrații ale nudităţii directe” în materialele bibliotecii școlare elementare.

Nu este prima dată când steagul statului Virginia este subiect de controverse, în anul 2010 organizându-se, pornind de la el, chiar o dezbatere cu privire la ceea ce constituie material sexual explicit în bibliotecile școlare ale statului. Atunci, procurorul general al statului, Ken Cuccinelli, a creat nişte insigne speciale pentru a acoperi pieptul dezgolit al zeiţei Virtus.

Discuţiile cu privire la sigiliul și steagul Virginiei sunt însă şi mai vechi şi datează din 1776, când statul a vrut să pară puternic în timpul Războiului de Independență față de dominația britanică și a ales imaginea lui Virtus, mânuind o sabie și o suliță și inscripția „Sic Semper Tyrannis” („Așa sfârşesc întodeauna tiranii”).

La acea vreme, tiranul a fost considerat un simbol al regelui George al III-lea al Angliei, iar Virtus mai degrabă un războinic decât o zeitate romană. De-a lungul anilor, imaginea a fost adaptată în diverse moduri.

În 1901, oficialii din Virginia au ordonat ca reprezentarea sânului dezgolit să fie inclusă pentru a arăta clar că figura lui Virtus era feminină.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume