Derek Chauvin a fost găsit vinovat pentru toate cele trei capete de acuzare în procesul George Floyd. Ce pedeapsă riscă fostul poliţist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine/Derek Chauvin a fost preluat deja în custodia celor de la penitenciare. Foto/Captură video

Fostul ofiţer de poliţie din Minneapolis, Derek Chauvin, a fost condamnat pentru toate acuzaţiile în procesul uciderii americanului de culoare George Floyd.

Derek Chauvin, agentul de poliţie care l-a imobilizat pe afro-americanul George Floyd, decedat în incidentul produs pe 25 mai 2020 în oraşul american Minneapolis, a fost găsit vinovat pentru toate acuzaţiile.

Acuzarea a spus juraţilor că Chauvin l-a ucis pe Floyd, pe 25 mai 2020, iar apărarea a susţinut că el a urmat corect antrenamentul poliţienesc.

Curtea de justiţie unde are loc procesul este protejată cu sârmă ghimpată, bariere înalte şi militari înarmaţi din Garda Naţională, scrie CNN.

În oraşele din întreaga ţară, oamenii de pregătesc de proteste, indiferent de verdict.

Luni, acuzarea şi apărarea au susţinut pledoariile finale în procesul care a durat trei săptămâni.

Avocatul lui Chauvin, Eric Nelson, a spus despre clientul lui că a făcut ce „orice poliţist raţional” ar fi făcut în situaţia „dinamică” şi „fluidă” care implica un bărbat masiv care se confrunta cu trei ofiţeri.

Nelson a mai spus că Floyd era sub influenţa unei cantităţi „semnificative” de droguri, iar corpul reacţionează la opioide mai ales în cazul unei persoane care a fost diagnosticată cu hipertensiune.

Avocatul a mai susţinut că Chauvin este puţin probabil să fi încălcat regulile de folosire a forţei, fiind conştient că întreaga interacţiune era înregistrată. „Poliţiştii ştiu că sunt înregistraţi video”, a adăugat el.

Procurorul Steve Schleicher i-a îndemnat pe juraţi să creadă ce văd, făcând referire la înregistrarea care îl arată pe Chauvin stând mai mult de 9 minute cu genunchiul pe pieptul lui Floyd.

„Acesta nu era un act poliţienesc, a fost crimă”, a spus el.

Procurorul Jerry Blackwell a avut ultimul cuvânt luni. El a spus că problema este „atât de simplă, încât un copil o poate înţelege”.

„De fapt, un copil a înţeles, când o fată de 9 ani a spus «Dă-te jos de pe el»”, a declarat Blackwell, referindu-se la un copil martor. „Atât de simplu a fost”.

Juraţii au analizat cele 45 de mărturii în proces, făcute inclusiv de medici, experţi în folosirea forţei, poliţişti, martori oculari şi oameni apropiaţi lui Floyd.

Derek Chauvin a anunţat joi că refuză să fie audiat în proces şi a invocat al Cincilea Amendament al Constituţiei americane, care îi dă dreptul să nu depună o mărturie prin care să se autoincrimineze.

Chauvin este acuzat de crimă de gradul doi, crimă de gradul trei şi omor prin imprudenţă şi riscă 40 de ani de închisoare, dacă este găsit vinovat pentru cea mai gravă acuzaţie - crimă de gradul doi.

Orice condamnare necesită unanimitate din partea juriului. Dacă un jurat este de altă părere, procesul va fi declarat nul, însă statul îl poate judeca din nou pe Chauvin.

Dintre cei 12 juraţi, şase sunt albi, patru sunt de culoare şi doi, multirasiali. Juriul e format din şapte femei şi cinci bărbaţi.

La finalul lunii mai 2020, înregistrarea în care poliţistul alb Derek Chauvin îl imobilizează pe George Floyd, bărbat de culoare în vârstă de 46 de ani, care striga „Nu pot respira”, a stârnit în Statele Unite şi nu numai un val de proteste faţă de acţiunile violente ale poliţiei.

Pedeapsa maximă pentru crimă fără premmeditare de gradul doi este închisoarea de cel mult 40 de ani. Pedeapsa maximă pentru crimă de gradul III este închisoarea de cel mult 25 de ani. Pedeapsa maximă pentru uciderea omului de gradul doi este de 10 ani şi / sau 20.000 de dolari.

Procuratura a cerut revocarea cauţiunii lui Derek Chauvin. Judecătorul Peter Cahill a acordat moţiunea.

Chauvin a fost încătuşat în sala de judecată şi dus în custodie de către şeriful din Hennepin. Cahill a spus că „peste opt săptămâni vom avea sentinţe”.

Avocatul Ben Crump şi familia lui George Floyd au dat o declaraţie în urma condamnării lui Derek Chauvin, spunând că „verdictul de astăzi depăşeşte cu mult acest oraş şi are implicaţii semnificative pentru ţară şi chiar pentru lume”.

Mai multe pentru tine:
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete