Democraţii vor investiga dacă Trump încearcă să pedepsească presa prin mijloace economice

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jeff Bezos, şeful Amazon, deţine The Washington Post

Partidul Democrat intenţionează, după preluarea controlului asupra Camerei Reprezentanţilor, să investigheze decizia administraţiei Trump de a încerca să împiedice AT&T să cumpere Time Warner şi dacă guvernul a încercat să pedepsească Amazon.com prin determinarea Companiei de Poştă a Statelor Unite să majoreze tarifele pentru serviciile de curierat, a declarat duminică un democrat de rang înalt, transmite Reuters.

Reprezentantul democrat Adam Schiff, care ar urma să devină preşedintele Comisiei pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor,  a declarat publicaţiei online Axios că democraţii vor analiza dacă Trump încearcă să pedepsească companii majore ”cu instrumente ale puterii de stat, pentru a pedepsi presa”.

Directorul general al Amazon, Jeff Bezos, deţine The Washington Post, în timp ce CNN se află între companiile grupului Time Warner.

Trump a atacat frecvent ambele companii de presă pentru criticile pe care le aduc administraţiei sale.

”Intră în atribuţiile noastre să descoperim acest lucru”, a afirmat Schiff într-un  interviu acordat Axios, care urma să fie difuzat duminică la HBO.

Schiff  a spus că Trump ”s-a întâlnit în secret cu şeful poştei pentru a-l convinge să majoreze tarifele pentru Amazon...Asta pare un efort din partea preşedintelui de la folosi instrumente ale puternii de stat pentru a-l pedepsi pe Jeff Bezos şi The Washington Post”.

Trump s-a plâns în mod repetat că Amazon nu plăteşte poştei un tarif corect pentru livrarea coletelor şi a afirmat, fără să ofere dovezi, că acest lucru costă contribuabilii americani miliarde de dolari.

Preşedintele s-a opus, în perioada candidaturii sale, fuziunii dintre  AT&T şi Time Warner şi a atacat în repetate rânduri CNN. Săptămâna trecută, acreditarea reporterului CNN la Casa Albă a fost suspendată.