De ce au eșuat negocierile de la Moscova înainte de a începe. Evaluările analiștilor
0După negocieri-maraton la Moscova între delegațiile rusă și americană în prezența liderului de la Kremlin Vladimir Putin, verdictul rus a venit prompt. Părțile „nu sunt nici mai aproape, nici mai departe de rezolvarea crizei din Ucraina”, a anunțat consilierul Kremlinului, Iuri Ușakov. Ar fi fost structural imposibil ca negocierile să aducă rezultate, a apreciat ambasadoru Michael Carpenter, fost director senior pentru Europa în cadrul Consiliului Național de Securitate al lui Biden, citat de Kyiv Post.
În plus, abordarea negocierilor de către Steve Witkoff, trimisul special al președintelui Donald Trump, nu a ajutat, jucând mai degrabă în favoarea Moscovei.
„Steve Witkoff a promovat în mod constant interesele Rusiei în procesul de negociere, așa că nu este de mirare că a fost bine primit la Moscova”, a spus Carpenter.
Pe de altă parte, aceste negocieri au părut sortite eșecului de la bun început având în vedere pozițiile incompatibile ale părților și lipsa disponibilității Moscovei de a-și reconsidera cerințele maximaliste.
În esență, problema este o miză geopolitică: obiectivul strategic al Kievului este să supraviețuiască ca stat suveran și democratic, în timp ce pentru Putin a renunța la pretențiile sale echivalează cu o înfrângere strategică pentru Rusia.
„Așadar, indiferent unde se va îngheța linia de contact conflictul dintre obiectivul Ucrainei de a supraviețui ca democrație suverană și obiectivul Rusiei de a domina imperial nu va fi niciodată soluționat. Singurul factor care va schimba această situație este dacă una dintre părți va suferi un colaps economic sau militar”, a subliniat Carpenter.
Opinia ambasadorului oglindește preocupările larg împărtășite în Europa: obiectivele celor două părți sunt structural incompatibile, astfel că orice negociere riscă să devină un teatru al iluziei, mai degrabă decât o cale către pace.
Potrivit Kremlinului, discuțiile de cinci ore de la Moscova nu au dus la nicio apropiere de poziții în ceea ce privește problemele teritoriale - întrucât pentru Rusia acestea nu sunt negociabile.
Dacă Ușakov a spus în mod limpede că nu s-au înregistrat progrese tangibile, celălalt emisar al Moscovei, Kirill Dmitriev, a sumarizat totul într-un singur cuvânt - „productiv” - o evaluare echivocă.
Marți, la Dublin, liderul ucrainean și-a exprimat public îngrijorarea că Statele Unite – și în special administrația Trump – și-ar putea pierde interesul. „Dacă vreunul dintre aliații noștri este obosit, mi-e teamă”, a spus Zelenski. „Obiectivul Rusiei este să scoată interesul Americii din această ecuație”
Diplomații europeni au împărtășit în privat aceste îngrijorări. Un înalt oficial occidental a făcut observația că echipa americană părea „desincronizată”, iar „Moscova exploatează această dezorganizare.
Un alt diplomat a fost mai tranșant „Dacă Washingtonul clipește, Putin va avansa. Europa a văzut acest tipar timp de un deceniu”.
În paralel, Putin a profitat de prilej pentru a acuza guvernele UE că blochează o înțelegere emergentă între SUA și Rusia și a lansat și un avertisment: „Rusia nu intenționează să lupte împotriva Europei. Dar dacă Europa începe, noi suntem pregătiți”.
Un impas previzibil
Este evaluarea lui George Barros, analist specializat în Rusia la Institutul pentru Studiul Războiului, care a notat că refuzul Rusiei de a lua în considerare contrapropunerea Europei era de așteptat, având în vedere comportamentul anterior.
Rusia nu dorește să negocieze nimic altceva decât condițiile capitulării Ucrainei și Occidentului. Nu ar trebui să-i permitem lui Putin să continue să tragă de timp la nesfârșit.
Această evoluție, după două săptămâni de diplomație intensă ar trebui să dea de gândit administrației Trump.
Pentru Ucraina, miza este una existențială. Pentru Putin, războiul este inseparabil de viziunea sa asupra puterii Rusiei. Probabil și că negociatorii americani ar trebui să tragă o concluzie. Cert este că ultima rundă de negocieri evidențiază un adevăr incontestabil: cel puțin deocamdată pacea în Ucraina nu poate fi obținută doar prin negocieri.