„Dacă ne loviţi şi noi vă vom lovi”. Netanyahu și-a întrerupt vizita în SUA și s-a întors mai deveme în Israel

0
Publicat:

Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a întrerupt vizita în Statele Unite, unde a ţinut vineri un discurs la ONU, a anunţat biroul său la scurt timp după o nouă lovitură israeliană care a vizat mişcarea islamistă armată Hezbollah în suburbia de sud a Beirutului.

Benjamin Netanyahu și-a întrerupt vizita în SUA FOTO Arhivă

"Prim-ministrul Netanyahu a decis să revină în Israel mai devreme decât era prevăzut şi va părăsi Statele Unite în această seară",vineri, a precizat biroul său într-un comunicat, adăugând că iniţial premierul israelian urma să sosească în Israel duminică, potrivit Agerpres.

Benjamin Netanyahu a ameninţat vineri Iranul, de la tribuna Naţiunilor Unite, că îl va "lovi" în cazul unui atac împotriva ţării sale şi a promis să continue războaiele împotriva grupării palestiniene Hamas din Fâşia Gaza şi a grupării şiite Hezbollah din Liban, potrivit AFP, EFE şi DPA.

"Am un mesaj pentru tiranii de la Teheran: dacă ne loviţi şi noi vă vom lovi", a lansat premierul Netanyahu într-un discurs dur la ONU, aplaudat de unii şi fluierat de alţii, adresându-se Teheranului, inamicul declarat al Israelului şi susţinător al grupărilor islamiste Hezbollah şi Hamas.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"