Curtea Supremă a SUA examinează luni, de urgenţă, legea împotriva avortului din Texas

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

După două luni în care a refuzat să intervină, Curtea Supremă a Statelor Unite urmează să examineze luni, în regim de urgenţă, o lege din Texas care interzice majoritatea avorturilor, inclusiv în caz de incest sau de viol, relatează AFP.

Cei nouă magistraţi ai Curţii, dintre care şase sunt conservatori, urmează să audieze timp de două ore părţile implicate în acest dosar cu consecinţe umane şi politice importante.

„Templul” dreptului american a acceptat două recursuri distincte, formulate de către Guvernul preşedintelui democrat Joe Biden şi de către organizaţii de planning familial, care îi cer să blocheze o lege „în mod clar neconsttuţională”.

Textul a fost adoptat în mai de către aleşii republicani din acest vast stat din Sud şi interzice avorturile dacă sarcina se apropie de şase săptămâni, când femeile ignoră adesea faptul că sunt însărcinate.

Singură excepţie este referitoare la avortul care constituie o urgenţă medicală.

Mai multe state conservatoare au adoptat legi asemănătoare, însă ele au fost blocate deoarece încalcă jurisprudenţa Curţii Supreme.

Curtea a recunoscut în 1973 („Roe vs. Wade”) dreptul femeilor la avort şi a precizat că acesta este valabil atâta timp cât fătul nu este viabil, adică până undeva la 22 de săptămâni de sarcină.

Legea din Texas are însă un dispozitiv unic, şi anume aplicarea legii este încredinţată „exclusiv” cetăţenilor.

Aceştia sunt încurajaţi să depună plângere împotriva oricărei persoane sau organizaţii care ajută o femeie să facă avort în mod ilegal, în schimbul unei despăgubiri în valoare de cel puţin 10.000 de dolari, în cazul unei condamnări.

Acest mecanism complică intervenţia justiţiei federale, deoarece Constituţia limitează „circumstanţele în care este posibil ca statul să fie dat în judecată”, aminteşte Mary Ziegler, o profesoară în drept şi o expertă în bătălii juridice pe tema avortului.

„Curtea Supremă a creat o excepţie care permite împiedicarea unui reprezentant oficial al unui stat să aplice o lege anticonstituţională”, declară ea.

„Însă legea din Texas nu implică niciun oficial”, iar reclamanţii nu au pe cine să dea în judecată.

Sesizată pentru prima oară la 1 septembrie, pentru a împiedica legea să intre în vigoare, Curtea Supremă a evocat „chestiuni noi de procedură” pentru a refuza să intervină. Această poziţie a provocat furia stângii.

Curtea „a provocat haos” şi „insultă statul de drept”, denunţa preşedintele Joe Bden.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani