Cum să protejezi secretele de stat în epoca internetului?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă comunitatea americană de informaţii şi diferitele organisme guvernamentale care operează cu documente secrete este cum pot fi protejate ele în epoca internetului.

În pofida marilor scurgeri de informaţii, fie cele de la Wikileaks, fie cele date publicităţii de Edwrd Snowden, Statele Unite nu au învăţat lecţia simplă că cel mai bun mijloc de a proteja cele mai mari secrete ale Americii, este să ai cât mai puţine  şi să fii conştient că multe dintre ele  ai să le găseşti pe internet. Astfel, numeroase informaţii despre transferuri nucleare, noile baze militare sau revoluţiile ce se desfăşoară pot fi întâlnite online, pe site-urile de chat sau în fotografiile luate de sateliţii comerciali.

    În primii ani ai războiului rece, lucrurile erau mult  mai simple deoarece majoritatea documentelor secrete era pe  suport de hârtie şi era mult mai uşor să limitezi accesul la ele. Adunarea informaţiilor într-un singur loc a dat posibilitatea copierii de către soldatul Manning a telegramelor ambasadei americane din Beijing şi i-a permis lui Snowden, aflat într-o mică bază din Hawai,  să copieze, fără ca cineva să se sesizeze, documente strict secrete care nu aveau nici o legătură cu activitatea sa.

    Există două practici la care va trebui să renunţăm şi care au stat la baza acestor eşecuri, a declarat Ashton B. Carter, ministrul adjunct al apărării al SUA.. Este vorba de concentrarea unei cantităţi imense de informaţii într-un singur loc şi categoria de acces care s-a dat de pildă lui Snowden De aceea acum s-a introdus sistemul dual, două persoane deţinând  separat câte o formulă de accesare a documentelor. Unul nu le poate accesa fără celălalt Dar această soluţie tactică nu rezolvă esenţa problemei. Când prea multe informaţii sunt clasificate, de fapt nimic nu este secret. Respectul pentru sistem îşi pierde valabilitatea când pe alte surse nesecrete apar informaţiile clasificate şi păzite straşnic.

    O a doua problemă apare când clasificarea intră în conflict cu alte interese americane. De pildă dronele americane. Toate atacurile cu drone în Pakistan şi Yemen au fost larg descrise în presa locală dar din cauza interdicţiei de a vorbi despre acest program, ambasadorul american din Pakistan nu a putut da răspuns la întrebările legate de ele. “Facem cu mult mai rău securităţii noastre naţionale pretinzând că nu ştim nimic decât dacă recunoaştem că ele există şi adăugăm ce succese am obţinut cu ajutorul lor în capturarea teroriştilor”, a declarat o înaltă oficialitate americană.

Acum, după ce ani de zile presa a scris despre existenţa dronelor, în sfârşit, preşedintele Obama a vorbit public despre acest program, în schimb păstrează tăcerea şi nu vrea să justifice folosirea de către SUA a armelor cibernetice. Acest lucru provoacă îngrijorări în cercurile guvernamentale şi ale corporaţiilor deoarece nu există reglementări globale în privinţa definirii caracterului legal sau ilegal al atacurilor cibernetice. Preşedintele Obama a redus cu 42 la sută numărul “noilor secrete” clasificate anul trecut de guvern, cu puţin peste 42.000, dar Casa Albă nu a reuşit să redefinească ce va intra în categoria informaţiilor ce trebuie clasificate Nu sunt clarificate definiţiile “securitate naţională” şi “informaţii secrete”.

    O soluţie interesantă a acestei probleme a fost propusă de Herb Lin, cercetător la Academia Naţională de Ştiinţă care a afirmat că trebuie să se recurgă la soluţii…bugetare. La ora actuală, a trece anumite informaţii la “strict secret” este o acţiune gratuită, de aceea, Lin propune ca, Pentagonul şi  agenţiile de informaţii  să aibă un buget şi de fiecare dată când se foloseşte ştampila “top secret”, ele să plătească din acest buget.

Oficialităţi de la agenţiile de informaţii ar putea spune, scrie cotidianul american, că nu se poate fixa preţul securităţii naţionale şi că aceste clasificări nu se pot face ţinându-se cont de buget. Dar prin acestă propunere, Herb Lin aduce în discuţie ideea că secretul şi securitatea naţională nu sunt întotodeauna identice, conchide „The New York Times“.
 

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită