Cum au fost descoperite rămăşiţele unui bărbat dispărut de 22 de ani cu ajutorul Google Maps

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rămăşiţele unui bărbat care a dispărut acum două decenii, în Florida, au fost descoperite într-o maşină scufundată într-un lac, vizibilă pe Google Maps, scrie BBC News.

William Moldt a fost dat dispărut din Lantana, Florida, pe 7 noiembrie 1997. Bărbatul nu a mai ajuns acasă, după o noapte petrecută la un club, atunci când avea 40 de ani. Un dosar de persoană dispărută a fost deschis de poliţie, dar autorităţile nu au reuşit să facă lumină în ceea ce priveşte soarta lui Moldt.

Pe 28 august, anul acesta – la 22 de ani distanţă – poliţia a fost chemată la un iaz unde o maşină fusese descoperită scufundată, în Moon Bay Circle, Wellington.

Atunci când automobilul a fost scos din apă, înauntru au fost descoperite rămăşiţe umane. O săptămână mai târziu, oasele au fost identificate ca aparţinând lui Moldt. 

Maşina scufundată a lui Moldt a fost mai întâi observată de un fost locuitor din zonă, după ce „a efectuat o căutare pe Google”, a spus poliţia.

Bărbatul a contactat apoi un actual rezident din Moon Bay Circle pentru a-i spune ce a văzut. Acesta din urmă şi-a folosit drona personală şi a confirmat că, într-adevăr, exista o maşină în iaz şi a sunat imediat la poliţie.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice