Cum a anticipat Nixon renașterea autoritarismului rus și războiul din Ucraina

În martie 1992, la puțin timp după destrămarea Uniunii Sovietice și cu doar doi ani înainte de moarte, fostul președinte american Richard Nixon redacta un memoriu intern în care avertiza, cu o claritate profetică, asupra riscurilor ce aveau să urmeze dacă reformele democratice din Rusia nu reușeau.

Trei decenii mai târziu, observațiile sale se citesc nu ca un avertisment uitat, ci ca o schiță în avans a istoriei recente: revirimentul autoritarismului, naționalismul agresiv, războiul din Ucraina și prăbușirea ordinii internaționale bazate pe reguli.

Într-un pasaj esențial din acest document, Nixon sublinia:

„Am tot auzit că Războiul Rece s-a încheiat și că Vestul l-a câștigat. Adevărul este că doar jumătate din luptă a fost câștigată. Comunismul a căzut, dar ideea de libertate este cea care se află acum în dezbatere. Dacă aceasta nu va reuși să producă o viață mai bună în Rusia și în fostele republici sovietice, atunci un nou și mai periculos despotism va prelua puterea.”

Pentru Nixon, Rusia era punctul de cotitură, locul în care se putea câștiga cu adevărat ultima bătălie a Războiului Rece — sau, dimpotrivă, unde se putea pierde tot ce se obținuse prin colapsul sistemului sovietic. O victorie a libertății ar fi însemnat, în opinia sa, stabilitate internațională, cooperare economică și transformări democratice inclusiv în statele rămase sub regimuri comuniste. Dar un eșec al reformelor ar fi alimentat ceea ce numea „un nou despotism rus, mai primejdios decât comunismul pe care l-a înlocuit.”

Nixon înțelegea dimensiunea istorică a momentului. Compara schimbările din URSS cu bătălii definitorii ale istoriei europene: înfrângerea lui Napoleon, Conferința de la Versailles, crearea NATO și implementarea Planului Marshall. În toate aceste cazuri, viitorul fusese conturat nu doar de evenimente, ci de modul în care liderii occidentali au știut — sau nu — să le gestioneze.

„Ne aflăm într-un moment critic. Dacă libertatea va eșua în Rusia, în următorii 50 de ani ne vom confrunta cu o întunecare a perspectivei democratice globale”, scria fostul președinte.

Consecințele posibile pe care le anticipa par azi mai degrabă recitări ale realității decât simple ipoteze: un naționalism rus agresiv, alimentat de mituri istorice; regimuri autoritare care folosesc nostalgia imperială și frica pentru a-și legitima dominația; războaie regionale menite să „refacă granițele istorice ale Rusiei”; susținerea unor state-problemă precum Iran, Siria, Coreea de Nord sau Libia; și, nu în ultimul rând, comerțul de armament și tehnologii nucleare ca instrumente de influență globală.

Este remarcabil că Nixon identifica, încă din 1992, riscul ca Rusia să recurgă la dictatură „nu dintr-un impuls comunist, ci dintr-o tradiție veche de șapte secole de expansiune și de cult al puterii”, și avertiza că liderii unui regim nou, desprins de ideologia marxistă dar animat de revanșism imperial, vor fi „mai periculoși decât cei ai epocii sovietice”.

„Dacă libertatea se prăbușește în Rusia”, scria Nixon, „valul democratic care a cuprins lumea se va retrage, iar viitorul va aparține dictaturilor, nu democrațiilor.”

Trei decenii mai târziu, analiza sa rămâne nu doar relevantă, ci și neliniștitor de exactă. Într-un moment în care războiul din Ucraina continuă, iar ordinea liberală este contestată de regimuri autoritare din ce în ce mai active, cuvintele lui Nixon sună mai puțin ca o avertizare, și mai mult ca un bilanț amar al unei șanse istorice ratate.