Criza ruso-ucraineană. Joe Biden: Statele Unite sunt pregătite pentru orice scenariu. Noile sancţiuni evocate la Casa Albă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Biden FOTO EPA-EFE

Statele Unite „sunt pregătite pentru orice scenariu” privind evoluţia crizei ruso-ucrainene, a declarat luni preşedintele Joe Biden, făcând totodată un nou apel la o soluţionare pe cale diplomatică.

Potrivit lui Biden, Statele Unite au expus, la ONU, „întreaga amploare a ameninţării” ridicate de Rusia.

Statele Unite au pregătit „dispozitive de sancţiuni specifice” pentru a fi impuse „împotriva membrilor elitei ruse şi a familiilor acestora” dacă preşedintele Vladimir Putin se va deda unei noi agresiuni armate în Ucraina, a spus purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, citată de AFP.

Administraia Biden a identificat „indivizi care aparţin sau gravitează în jurul primului cerc al Kremlinului” şi care sunt „ţinte vulnerabile” la sancţiuni din cauza legăturilor lor financiare foarte strânse cu ţări occidentale, a subliniat Psaki.

„Acesta nu este decât un element printre altele în voinţa noastră de a lovi Rusia din toate unghiurile” în cazul unui atac împotriva Ucrainei, a insistat ea.

Marea Britanie, una dintre destinaţiile privilegiate ale oligarhilor ruşi, a anunţat la rândul ei, luni, înăsprirea arsenalului său de potenţiale sancţiuni împotriva unor indivizi sau companii din Rusia.

Biden l-a mai avertizat pe Putin cu întreruperea tranzacţiilor în dolari pentru băncile ruse şi oprirea exporturilor de tehnologie americană în Rusia.

Într-un mesaj publicat pe Faceboook, Ambasada Rusiei în Statele Unite susţine că Moscova nu va „bate în retragere” în faţa sancţiunilor şi acuză Washingtonul că „alimentează tensiunile”.

O convorbire telefonică urmează să aibă loc marţi între secretarul de Stat al SUA Antony Blinken şi ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.

Această discuţie este programată după un schimb de scrisori între cele două părţi cu privire la aşa-zisele solicitări de securitate ale lui Putin.

La ONU, Statele Unite au reamintit că Rusia a comasat peste 100.000 de militari la graniţa cu Ucraina şi au avertizat că plănuieşte să desfăşoare alţi 30.000 de militari în Belarus.

Kremlinul insistă, neconvingător, că nu va ataca Ucraina şi solicită „garanţii de securitate”, în special ca Ucraina să nu adere niciodată la NATO şi să se revină la dislocările militare ale Alianţei Nord-Atlantice din 1997. Statele Unite şi NATO au respins ferm solicitările Moscovei, care calcă astfel în picioare suveranitatea celorlalte naţiuni.