Congresul îi aplică lui Trump o lovitură şi respinge o vastă reformă a imigraţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Congresul american a respins un vast proiect de lege cu privire la imigraţie, menit să pună capăt despărţirii familiilor imigranţilor clandestini, aplicând o lovitură preşedintelui Donald Trump, care i-a îndemnat pe aleşii republicani să aprobe acest text de compromis, relatează AFP.

În pofida faptului că era sortit eşecului în Senat, unde minoritatea democrată deţine o putere de blocare, acest proiect de lege a fost respins în mod clar - obţinând doar 121 de voturi ”pentru” -, din cauza lipsei consensului în rândul republicanilor din Camera Reprezentanţilor, care deţin totuşi o majoritate de 235 de mandate.

Un semn al fricţiunilor între moderaţi şi radicali este faptul că votul a fost amânat în două rânduri, săptămâna trecută. Niciun democrat nu a votat pentru acest text.

Donald Trump i-a îndemnat miercuri, pe Twitter, pe aleşii din Grand Old Party (GOP) să aprobe un text ”dur dar corect (...), chiar dacă Dem (democraţii) nu-l vor lăsa să treacă în Senat”.

Însă el a transmis anterior semnale contradictorii, sfătuindu-o pe republicani săptămâna trecută să se concentreze asupra alegerilor din noiembrie, după ce a cerut prin decret Congresului să rezolve în mod definitiv problema unor copii migranţi despărţiţi după arestarea părinţilor lor care au trecut ilegal frontiera mexicană.

Propunerea urma să rezolve problema familiilor sfâşiate şi ”faliilor” sstemului actual, potrivit republicanilor, incluzând ”piloni” ceruţi de Donald Trump în vederea unei promulgări - finanţarea zidului la frontiera mexicană, o soluţie pentru "Dreamers" - sosiţi fără acte în Statele Unite pe când erau copii - şi o reducere a imigraţiei ilegale.

Ea prevedea un permis de lucru şi de reşedinţă în cazul "Dreamers", care să fie prelungit din şase în şase ani şi care-i autoriza să încerce să obţină un statut de rezident permanent.

Textul obliga întreprinderile să verifice online statutul angajaţilor prin intermediul serviciilor de imigraţie şi ajuta regiunile agricole să-şi păstreze angajaţii imigranţi cu statut legal.

”În pofida faptului că această măsură nu a trecut, lupta noastră pentru o reformă a imigraţiei va continua”, a scris pe Twitter un republican moderat din cameră, Mike Coffman.

”Anti-imigranţi insuficienţi”

Democratul Don Beyer a explicat că partidul său a respins textul ”pentru că «Dreamers» erau ostaticii finanţării zidului, lăsa pe loc multe politici împotriva familiei ale lui Trump şi întrăutăţea altele. Mulţi republicani au votat împotrivă pentru că nu erau anti-imigranţi suficienţi”.

Înainte de vot, aleşi republicani au evocat alt text, axat numai pe încetarea măsurii despărţirii familiilor de imigranţi clandestini, care ar fi avut mult mai multe şanse de a fi votat de democraţi.

Această înfrângere este al doilea revers al preşedintelui, după ce un tribunal de la San Diego a dispus în noaptea de marţi spre miercuri ca reunificarea familiilor migranţilor, ai căror copii au fost despărţiţi de părinţii lor arestaţi la frontieră.

Un simbol al ”toleranţei zero” faţă de imigraţia ilegală anunţate la începutul lui mai, administraţia a introdus urmăriri judiciare sistematice contra familiilor arestate, după ce au traversat frontiera, iar peste 2,300 de copii au fost despărţiţi de părinţi. Acelti imigranţi fugeau din calea violenţelor din America Centrală.

Însă această măsură a fost anulată săptămâna trecută de Donald Trump, în urma unui val de proteste provocat de imagini cu copii plângând, plasaţi în centre de primire, uneori la mii de kilometri de frontieră. Politica migraţiei a exacerbat de asemenea conflictul între susţinătorii şi criticii preşedintelui.

Părinţii trebuie - mai puţin dacă prezintă un pericol pentru copiii lor -  să fie reuniţi cu copiii în termen de maximum 14 zile în cazul copiilor în vârstă de până în cinci ani şi în termen de maximum 30 de zile în cazul celorlalţi, a hotărât tribunalul californian, care cere Guvernului federal ”să înfrunte condiţiile haotice pe care le-a creat”.

Preşedintele republican a făcut din limitarea imigraţiei - legale şi ilegale - o prioritate a mandatului său, în numele salvării locurilor de muncă americane şi securităţii cetăţenilor în faţa infracţionalităţii şi terorismului.

El a obţinut marţi o victorie simbolică la Curtea Supremă, care i-a validat, după luni de contencios, controversatul decret care interzice intrarea pe teritoriul Statelor Unite a cetăţenilor din şase ţări cu populaţie majoritar musulmană.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete