Congresmeni republicani lansează două anchete care-i vizează pe Obama şi pe Clinton

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hillary Clinton şi Barack Obama

Congresmeni republicani au anunţat deschiderea a două noi anchete parlamentare, una vizându-l pe fostul preşedinte democrat Barack Obama, cealaltă pe fosta candidată democrată la preşedinţie Hillary Clinton, care se adaugă unei mulţimi de investigaţăă deja în curs în capitala americană, relatează AFP.

 Una dintre aceste noi anchete vizează să facă lumină asupra deciziei FBI şi Departamentului Justiţiei, în timpul campaniei prezidenţiale din 2016, de a nu o urmări penal pe cea care era la acea vreme candidată, în dosarul utilizării unui server personal în trimiterea unor e-mailuri pe când era secretar de Stat.

A doua vizează o decizie luată în 2013 de administraţia Obama, care a constat în aprobarea vânzării grupului minier canadian Uranium One societăţii ruse Rosatom.

 Această decizie, luată după ce grupul minier a făcut mai multe donaţii Fundaţiei Clinton a fostului preşedinte Bill Clinton, a avut drept consecinţă punerea în mâna ruşilor de la Rosatom a 20% din stocurile de uraniu americane.

Aceste anchete sunt lansate într-un moment în care republicanii şi preşedintele Donald Trump se află sub lumina proiectoarelor din cauza unei serii de anchete asupra unui posibil amestec rus în campania prezidenţială din 2016.

Democraţii au reacţionat imediat, acuzându-i pe aleşii republicani de faptul că caută să distragă atenţia.

”Această nouă anchetă vizează clar să deturneze atenţia de la lipsa de control al republicanilor asupra administraţiei Trump şi al ameninţării la adresa securităţii naţionale pe care o reprezintă Rusia”, au declarat reprezentanţii democraţi Elijah Cummings şi John Conyers, citaţi într-un comunicat.

 Însă anunţând ancheta care o vizează pe Hillary Clinton, republicanii Bob Goodlatte şi Trey Gowdy au subliniat că tabăra lor nu poate să fie singura care să facă obiectul unor anchete.

”Legea este tot ceea ce este mai puternic în materie de egalitarism în această ţară. Nicio entitate ori individ nu poate să fie scutit de orice control”, au declarat ei, citaţi într-un comunicat.

Ancheta care-l vizează pe Barack Obama este lansată după publicarea unor informaţii de presă, săptămâna trecută, potrivit cărora FBI ar fi anchetat cu privire la cazul Uranium One/Rosatom în 2013.

Aleşii republicani vor să ştie de ce Congresul nu a fost informat despre această anchetă.

”Acordul cu privire la uraniu cu ruşii, cu ajutorul lui Clinton şi cu ştiinţa administraţiei Obama, este cea mai mare poveste pe care Ştirile False ("Fake Media") nu vor să o urmărească”, a scris joia trecută pe Twitter preşedintele american Donald Trump.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat