Confuzie și îngrijorare la Pentagon, după ce secretarul apărării a convocat la o reuniune neprevăzută sute de generali americani

0
Publicat:

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a convocat sute de generali și amirali  săptămâna viitoare la baza militară Quantico din Virginia, pentru o reuniune neprevăzută, relatează Washington Post, care citează surse familiarizate cu situația.

Potrivit acestor surse, directiva, una neobișnuită prin amploare, a fost trimisă aproape tuturor comandanților militari americani de rang înalt din întreaga lume.

Ordinul a fost emis la începutul acestei săptămâni, la scurt timp după ce echipa lui Hegseth de la Pentagon a anunțat planuri pentru o reorganizare majoră a structurii de comandă a armatei.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, a confirmat joi că Hegseth „se va adresa liderilor săi militari de rang înalt la începutul săptămânii viitoare”, dar nu a oferit alte detalii.

Se pare că ordinul îi vizează pe toți ofițerii cu rol de comandă, precum și pe consilierii lor militari superiori.

La întrunite sunt așteptați să participe comandanți de rang înalt staționați în zone de conflict, precum și personal de conducere de rang înalt din Europa, Orientul Mijlociu și regiunea Asia-Pacific.

Aproximativ 800 de generali și amirali americani sunt staționați în Statele Unite și în zeci de țări din întreaga lume.

Washington Post a scris că, potrivit surselor citate, niciun secretar al apărării nu a emis până acum o convocare de atât de mare anvergură. Unele dintre acestea și-au exprimat chiar îngrijorări cu privire la potențialele implicații în materie de securitate.

„Oamenii sunt foarte îngrijorați. Nu au nicio idee ce înseamnă”, a spus una dintre surse.

Altele și-au exprimat frustrarea față de faptul că până și comandanții din străinătate sunt obligați să participe, unii punând la îndoială înțelepciunea unei astfel de decizii.

„Comenzile vor fi pur și simplu diminuate dacă apare ceva”, a declarat un oficial al Departamentului Apărării.

O sursă familiarizată cu situaţia a declarat pentru CNN că s-au vehiculat explicații ce variază de la teste de aptitudini fizice în grup, la un briefing despre starea Departamentului Apărării şi până la concedierea în masă a ofiţerilor.

„Se numeşte jocul calamarilor”, a glumit un oficial, făcând referire la un serial de groază sud-coreean.

Un asistent al Congresului a declarat pentru CNN că, dacă Hegseth nu intenţionează să anunţe „o nouă campanie militară importantă sau o reorganizare completă a structurii de comandă militară”, nu-şi poate imagina un motiv întemeiat pentru această întâlnire.

Confuzie la Pentagon

Vestea ordinului a stârnit confuzie la Pentagon, joi. Oficialii militari au început să se unii pe alții pentru a se lămuri cu privire la cine ar trebui să fie prezent la întâlnirea lui Hegseth de la Quantico și dacă cineva e la curent cu motivele convocării.

Un alt oficial familiarizat cu situația a declarat că pare puțin probabil ca Hegseth să fi convocat o astfel de întâlnire pentru a dezvălui o nouă strategie de apărare, a consolida strructura de comandă sau a le da comandanților lecții despre standardele militare.

„Nu îi scoți pe toți cei din sală ca să le spui: «Nu vă mai vopsiți unghiile pentru că suntem o organizație de război»”, a spus acest oficial, adăugând că unii și-au exprimat îngrijorarea că întâlnirea lui Hegseth va coincide cu un posibil blocaj guvernamental, care i-ar putea lipsi cel puțin pe unii participanți de mijloacele necesare de transport pentru a reveni la locurile lor de comandă.

Întâlnirea are loc în contextul în care administraţia Trump a demis o serie de generali şi ofiţeri superiori de rang înalt de la preluarea mandatului în ianuarie, inclusiv pe fondul campaniei actualului secretar al apărării împotriva politicii de diversitate. Hegseth a ordonat, de asemenea, Departamentului Apărării în luna mai să reducă numărul generalilor şi amiralilor cu patru stele cu cel puţin 20%.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică