Comisia parlamentară de anchetă privind asaltul asupra Capitoliului îşi prezintă raportul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia parlamentară de anchetă privind asaltul asupra Capitoliului îşi prezintă luni, 19 decembrie, concluziile şi urmează să voteze pentru a recomanda sau nu proceduri penale împotriva lui Donald Trump şi a unor apropiaţi ai acestuia, conform AFP.

Donald Trump nu a vrut să renunțe la funcția de președinte foto Getty Images

Din comisie fac parte şapte democraţi şi doi republicani. Aceștia organizează o audiere publică la ora 13.00 (18.00 GMT), pentru a prezenta cele opt capitole ale lungii lor anchete asupra zilei de 6 ianuarie 2021.

În aceastăzi, partizani ai fostului preşedinte Donald Trump au atacat violent sediul Congresului de la Washington, provocând o undă de şoc în întreaga ţară şi în străinătate. Aceștia au fost motivați de afirmațiile lui Donald Trump că alegerile au fost „furate“ de Joe Biden.

Conform Agerpres, membrii comisiei urmează să mai decidă dacă recomandă Departamentului de Justiţie să-l pună sub acuzare pe Donald Trump de apel la insurecţie, de obstrucţionare a unei proceduri oficiale (certificarea alegerilor prezidenţiale) şi de complot împotriva statului american.

Trei capete de acuzare putând duce la pedepse cu închisoarea şi interzicerea de a asuma orice funcţie publică în Statele Unite, în timp ce fostul preşedinte a anunţat că se relansează în cursa pentru Casa Albă în perspectiva alegerilor din 2024.

Alte persoane din anturajul lui Donald Trump ar urma să fie menţionate. Raportul final al anchetei va fi publicat pe 21 decembrie.

Rezultatele comisie au rol de recomandări

Fără a fi obligatoriu, votul comisiei este în mare măsură simbolic, deoarece membrii acesteia nu îl pot inculpa pe fostul magnat imobiliar. Departamentul de Justiţie, care a desemnat un procuror special care să-l ancheteze independent pe Donald Trump, va urma să decidă dacă îl va urmări penal pe fostul preşedinte.

Cred că există dovezi că Donald Trump a comis infracţiuni penale în cadrul eforturilor sale de a răsturna alegerile", a declarat duminică la CNN democratul Adam Schiff, membru al comisiei.

Schiff nu a dorit să ofere detalii despre capetele de acuzare asupra cărora se va vota ori să spună cum va vota el. „Dar cred că preşedintele a încălcat mai multe legi penale. Şi cred că ar trebui să fie tratat ca orice alt american care încalcă legea, adică ar trebui să fie urmărit penal", a subliniat el.

Trump și-a îndemnat partizanii „să se lupte ca diavolii"

Donald Trump s-a dezlănţuit de mai multe ori pe platforma sa, Truth Social, împotriva posibilei recomandări emise de comisie, aceasta fiind descrisă în stilul obişnuit al miliardarului ca un grup de „democraţi, cazuri sociale şi golani".

Trump şi-a apărat în special discursul din 6 ianuarie 2021 şi celelalte acţiuni ale sale din acea zi ca fiind „moderate şi pline de dragoste".

La vremea respectivă, el îi îndemnase pe partizanii săi "să se lupte ca diavolii".

Cu misiunea de a face lumină asupra actelor şi gesturilor fostului preşedinte înainte şi în cursul zilei de 6 ianuarie 2021, aleşii au strâns timp de un an şi jumătate o mie de mărturii, căutând să arate că Donald Trump a încercat să păstreze puterea, cu toate că ştia că a fost învins.

Într-o serie de audieri foarte mediatizate, comisia a dat asigurări că este imposibil ca republicanul să nu fi ştiut că a pierdut alegerile în faţa lui Joe Biden.

Procurorul său general, o serie de consilieri şi chiar şi propria sa fiică, Ivanka, mai mulţi membri ai cercului apropiat al lui Donald Trump au spus că nu au crezut în teoriile sale de „fraudă electorală".

Pentru a încerca să invalideze prezidenţialele, Donald Trump a făcut presiuni asupra vicepreşedintelui său, Mike Pence, şi asupra unor responsabili electorali, în special în Georgia şi Arizona. Comisia a dezvăluit amploarea acestei intimidări, invitându-i pe mai mulţi dintre ei să depună mărturie personal.

Potrivit unei foste consiliere de la Casa Albă, Cassidy Hutchinson, preşedintele ştia că, în mulţimea adunată nu departe de Casa Albă, unii manifestanţi erau înarmaţi şi potenţial periculoşi.Potrivit acesteia, Trump a căutat să se alăture mulţimii în drum spre Congres, încercând chiar să ia volanul maşinii prezidenţiale de la un agent al serviciului său de protecţie.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO