CNN: Mike Pence fi prezent la învestirea lui Joe Biden

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele SUA în exerciţiu, Mike Pence, va participa la ceremonia de învestire a preşedintelui ales Joe Biden, informează CNN.

Anterior, CNN anunţa că Pence intenţionează să fie prezent la depunerea jurământului, dar aşteaptă invitaţie.

Vineri, Joe Biden a declarat că îl bucură faptul că Pence vrea să fie prezent. „El este binevenit. Mike, vicepreşedintele, este binevenit. Am fi onoraţi să îl avem alături acolo şi să mergem mai departe cu tranziţia”, a afirmat Biden.

Tot vineri, preşedintele republican în exerciţiu, Donald Trump, a anunţat că nu va asista la depunerea jurământului, la 20 ianuarie, de către succesorul său, democratul Joe Biden.

„Este unul dintre puţinele lucruri în privinţa cărora el şi eu suntem de acord. Este un lucru bun faptul că nu vine. A fost o ruşine pentru ţară, ne-a făcut de ruşine în lume. Nu este demn să fie în funcţie”, a reacţionat Biden.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!