Cine ar putea fi spionul britanic care a redactat raportul compromiţător despre Donald Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Christopher Steele, un fost ofiţer în agenţia britanică de spionaj MI6, ar fi persoana responsabilă de redactarea dosarului ce conţine informaţii compromiţătoare despre preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump, potrivit The Wall Street Journal.

Raportul de 35 de pagini conţine acuzaţii neverificate despre activităţile lui Trump în Rusia şi coordonarea campaniei prezidenţiale împreună cu oficialii de la Kremlin, dar şi dovezi compromiţătoare privind comportamentul lui Trump, care ar fi putut fi folosite pentru a-l discredita. Descoperirile lui Steele sunt bazate, în mod aparent, pe conversaţiile pe care el le-a purtat cu surse din serviciile de informaţii ruse.

Rusia a negat acuzaţiile, iar Trump a respins iniţial informaţiile din dosar drept false, dar ulterior, în prima sa conferinţă de presă a declarat că „crede” că a fost Rusia.

Steele, în vârstă de 52 de ani, are o reputaţie bună în comunitatea de informaţii şi a petrecut mai mulţi ani în Rusia, potrivit The Wall Street Journal.

Potrivit profilului de LinkedIn al lui Steele, el a fost consilier în Ministerul Afacerilor Externe britanic, având misiuni externe în Bruxelles şi New Delhi în anii 2000. Ministerul a refuzat să comenteze pentru WSJ. În plus, profilul de LinkedIn al lui Steele nu dă detalii despre cariera sa, însă ofiţerii de informaţii folosesc adesea anunţuri diplomatice ca acoperire pentru activităţile lor de spionaj.

FOTO Zero Hedge

Steele este directorul Orbis Business Intelligence Ltd., o firmă de securitate şi investigaţii cu sediul în Londra. Foşti profesionişti de informaţii au înfiinţat Orbis în 2009, scrie sursa citată, Steele fiind unul dintre directori, împreună cu Christopher Burrows, în vârstă de 58 de ani, fost Consilier şi Prim-secretar în cadrul Ministerului Afacerilor Externe britanic între 1990 şi 1999. Burrows, contactat de WSJ, a spus că nu „confirmă sau neagă” că Orbis a produs raportul care îl vizează pe Trump.

FOTO Zero Hedge

Orbis derulează „operaţiuni de culegere de informaţii” şi „investigaţii complexe, de cele mai multe ori în afara graniţelor”. Corporaţiile folosesc de obicei firme precum Orbis pentru a-şi cerceta partenerii de afaceri.

Apariţia raportului ce conţine acuzaţiile la adresa lui Trump – a fost publicat online şi a fost distribuit masiv marţi – a generat un scandal cu mai puţin de 10 zile înainte de inaugurarea preşedintelui ales. 

Oficialii americani au examinat acuzaţiile, dar nu au confirmat niciuna dintre acestea.

„Sunt numai ştiri false”, a spus Trump într-o conferinţă miercuri.

 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG