Cina intimă dintre secretarul american de Stat, John Kerry, şi preşedintele Assad, care a pus pe jar Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bashar al-Assad şi John Kerry, împreună cu soţiile lor la un restaurant de lux din Damasc

La doar câteva ore după ce secretarul american de Stat, John Kerry, l-a asemănat pe preşedintele sirian Bashar al-Assad cu Adolf Hitler şi Sadam Hussein, presa britanică a scos la iveală o imagine care a scandalizat opinia publică americană.

În februarie 2009, Kerry a condus o delegaţie formată din membri ai Congresului american care s-a deplasat la Damasc. Pe atunci, actualul secretar de Stat era un simplu senator de Massachusetts care voia să schimbe idei de pace cu Assad.

În cadrul acelei vizite, Kerry şi soţia lui, Teresa Heinz, au ieşit la cină cu Asma şi Bashar al-Assad la restaurantul de lux Naranj din Damasc, iar întâlnirea lor a fost surprinsă de către un fotograf amator. Patru ani mai târziu, când Kerry îl numeşte pe Assad „infractor şi criminal” şi îl acuză de uciderea într-un atac chimic a peste 1.400 de persoane, presa britanică scoate la iveală fotografia, apărută iniţial în „The Weekly Standard”.

Până de curând, Kerry a avut numai cuvinte de laudă la adresa conducătorului sirian. De exemplu, în februarie 2009, după vizita de la Damasc, agenţia France Presse scria:

«Administraţia Obama consideră Siria un pion important pentru eforturile Washingtonului de a reînsufleţi procesul de pace din Orientul Mijlociu», a declarat senatorul american John Kerry, joi, la Damasc

Câteva luni mai târziu, Kerry s-a întâlnit din nou cu Assad. „Senatorul american John Kerry l-a întâlnit pe Bashar al-Assad pentru a doua oară, sâmbătă, pentru discuţii despre «teme regionale»”, relata la acea vreme AFP.

Deşi în 2011, Obama a blocat o nouă vizită a lui Kerry în Siria, actualul secretar de Stat îşi păstra admiraţia pentru şeful de la Damasc:

Consider că preşedintele Assad a fost foarte generos cu mine în ceea ce priveşte discuţiile pe care le-am avut

După ce conflictul din Siria capătă amploare, Kerry pare tot mai rezervat în declaraţii, iar, potrivit ultimelor sale discursuri, pare să-şi fi schimbat cu totul părerea despre Bashar al-Assad.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani