Video Cel mai popular influencer TikTok din lume, numit ambasador UNICEF. Nu spune niciun cuvânt în videoclipurile sale

0
Publicat:

Khaby Lame, cea mai populară personalitate TikTok din lume, născută în Senegal, care nu spune niciun cuvânt în videoclipurile urmărite milioane de persoane, a fost numit ambasador al bunăvoinţei UNICEF. 

Khaby Lame, ambasador UNICEF FOTO: X

Influencerul în vârstă de 24 de ani, care are peste 162 de milioane de urmăritori, a devenit celebru datorită videoclipurilor fermecătoare cu reacțiile sale la viața de zi cu zi în care nu spune niciun cuvânt.

Numărul de urmăritori a crescut în timpul pandemiei, când a fost concediat de la locul de muncă din fabrică și a folosit timpul rămas liber pentru a realiza și încărca mai multe videoclipuri, potrivit AP.

Statutul de ambasador UNICEF îi va permite să „vadă toată lumea și problemele ei”, a declarat Lame, adăugând că speră să poată contribui la rezolvarea unora dintre ele.

„Este o adevărată onoare să fiu numit ambasador al bunăvoinței UNICEF și să fac parte dintr-o organizație care pune drepturile copiilor în centrul atenției în fiecare zi. Din propria mea experiență de copil care se temea de sărăcie, care se lupta să își găsească pasiunea la școală și care și-a pierdut locul de muncă în timpul pandemiei COVID-19, până la a-mi găsi locul și chemarea în lume, știu că toți copiii pot prospera atunci când li se oferă o șansă și o oportunitate.”, a spus Lame. 

Lame s-a mutat în Italia din Senegalul natal când era copil, împreună cu părinții săi din clasa muncitoare, dar a primit cetățenia italiană abia la vârsta de 20 de ani.

Numirea lui Lame la UNICEF a venit la sfârșitul unei vizite de patru zile în Senegal, unde s-a întâlnit cu copii și tineri care determină schimbări pozitive în comunitățile lor.

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO