Cel mai inteligent câine din lume a murit la un an de la decesul stăpânului său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chaser, declarat de presa americană drept cel mai inteligent câine din lume, a murit, din cauze naturale, la numai un an de la decesul stăpânului său.

Chaser, o femelă din rasa Border Collie, a murit marţea trecută, la vârsta de 15 ani, scrie presa americană.

Câinile putea să recunoască 1.022 de cuvinte şi să urmeze peste o sută de ordine. Din aceste considerente, era declarat drept „cel mai inteligent din lume“.

Moartea patrupedului a survenit la un an de la cea a stăpânului său, un fost psihiatru.

„Medicul veterinar a stabilit că a murit din cauze naturale“, a anunţat familia lui Chaser.

Chaser a învăţat să recunoască cuvinte graţie unei tehnici inedite. Proprietatul îi arăta un obiect, îi repeta denumirea de 40 de ori, apoi îl ascundea şi îi cerea să-l identifice printre altele. În total, 800 de jucării de pluş, 116 bile şi 26 de discuri zburătoare au fost folosite în acest proces de dresare.

Chaser primind vizita lui Neil deGrasse Tyson, astrofizician şi specialist în comunicare ştiinţifică

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG