Cei șapte republicani prinși la mijloc după divorțul Trump-Musk. „El mai are 3,5 ani ca președinte”, a scris miliardarul american

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tensiunile dintre președintele american Donald Trump și miliardarul Elon Musk au explodat public joi, iar cel mai probabil una dintre cele mai importante alianțe din istoria politică recentă este un capitol încheiat. Pe de altă parte, divorțul lor i-ar putea prinde la mijloc pe unii republicani, care trebuie acum să decidă dacă să ia partea unuia dintre ei sau să nu se rupă de niciunul, în contextul următoarelor campanii la mijloc de mandat, a puterii financiare a lui Musk și a candidaturilor pentru a  fi succesorul lui Trump la președinție în 2028, relatează Politico.

Ruptura dintre Donald Trump și Elon Musk pare definitivă FOTO SHUTTERSTOCK

În urma disputei lor, care a escaladat în doar câteva ore, după mai multe zile în care Trump a păstrat tăcerea, Musk, în vârstă de 53 de ani a semnalat că se delimitează nu doar personal, ci și politic de republicanul în vârstă de 78 de ani, și chiar i-a îndemnat pe republicani să treacă de partea lui.

„Niște lucruri la care să ne gândim în timp ce ei cântăresc această întrebare”, a scris Musk pe X, răspunzându-i activistei de extremă dreapta Laura Loomer, care se întreba cum vor reacționa republicanii la cearta între cei doi foști aliați apropiați. „Trump mai are 3,5 ani ca președinte, însă eu voi fi în peisaj încă 40+ ani.”

Publicația americană a enumerat șapte republicani care ar trebui urmăriți în timp ce implicațiile rupturii ies la iveală.

JD Vance

Vicepreședintele american și potențialul moștenitor al mișcării politice a lui Trump ar putea fi cel mai mare perdant al bătăliei.

Având în vedere că viitoarele contribuții ale lui Musk la campania electorală sunt acum în pericol, Vance, un posibil candidat la președinție în 2028, ar avea interesul să medieze relația dintre miliardar și președintele american. Vance nu și-ar dori să pună în pericol o relație cu Musk în calitate de donator, însă, totodată, are nevoie și de sprijinul lui Trump pentru a moșteni baza sa electorală. Va avea constrângeri în ceea ce privește cât de mult poate, în mod realist, să se distanțeze de Trump în eventualitatea în care conflictul nu se va stinge.

Musk și-a semnalat susținerea față pe Vance într-o postare pe X în care este de acord cu destituirea lui Trump și înlocuirea lui cu vicepreședintele, fapt care sugerează că relația lor rămâne intactă, deocamdată. De asemenea, cei doi par să împărtășească unele poziționări politice, inclusiv sprijinirea partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).

JD Vance la o conferință Bitcoin în Las Vegas FOTO EPA-EFE

În aprilie, după ce a avenit anunțul că Musk intenționează să părăsească Casa Albă, Vance a declarat că se așteaptă ca Trump și Musk să rămână apropiați, o predicție care s-a dovedit neinspirată retrospectivă.

„DOGE are mult de lucru și, da, această muncă va continua după plecarea lui Elon”, a declarat Vance în aprilie . „Dar, în mod fundamental, Elon va rămâne un prieten și un consilier atât pentru mine, cât și pentru președinte.”

Ron DeSantis

Guvernatorul Floridei a avut o relație turbulentă cu Trump, fostul său binefăcător politic devenit rival în 2024, care l-a atacat urât în timpul campaniei prezidențiale.

Însă, de când Trump a preluat funcția, DeSantis l-a susținut public pe președintele american și a promulgat o lege privind imigrația în Florida, care a promovat agenda lui Trump privind imigrația.

Este totodată un mare fan al lui Musk.

Musk a fost unul dintre primii susținători ai campaniei prezidențiale eșuate a guvernatorului Floridei, oferindu-se să găzduiască un eveniment de lansare afectat de erori tehnice intermediul X Spaces, funcția de transmisiuni live a rețelei de socializare deținut de Musk.

Musk a contribuit, de asemenea, cu 10 milioane de dolari la campania lui DeSantis înainte de a se retrage și a-l susține pe Trump.

În ultima săptămână petrecută de Musk în administrația Trump, DeSantis a lăudat munca acestuia la conducerea Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală și a reiterat criticile lui Musk la adresa pachetului bugetar, care nu face suficient pentru a reduce deficitul, numind proiectul de lege „o trădare a alegătorilor”.

Ron deSantis a susținut candidatura lui Trump după ce a candidat împotriva lui FOTO PROFIMEDIA

Miercuri, el a mers mai departe, evidențiind rolul lui Musk într -o solicitare de strângere de fonduri.

„Elon Musk a fost ferm și a încasat loviturile pentru a conduce lupta DOGE, reducând cheltuielile inutile și expunând programele guvernamentale supradimensionate”, se arată într-un e-mail de strângere de fonduri de miercuri, trimis de unul dintre comitetele politice ale lui DeSantis. „Mass-media l-a atacat. Stânga a intrat în panică. Dar acum? Chiar și republicanii din Congres dau înapoi.”

Nu este clar ce îi rezervă viitorul lui DeSantis din punct de vedere politic - mandatul său de guvernator se încheie în 2026 - totuși, sprijinul lui Musk ar putea juca un rol în orice va face în continuare.

Un purtător de cuvânt al operațiunii politice a guvernatorului a declarat că declarațiile pregătite pentru strângeriea de fonduri au fost aprobate pe 29 mai - cu o zi înainte ca Trump să organizeze pentru Musk o ceremonie de despărțire la Casa Albă.

Stephen Miller și Katie Miller

Ruptura dintre Trump și Musk creează o posibilă situație inconfortabilă pentru Stephen Miller, puternicul șef adjunct de cabinet al lui Trump. Soția sa, Katie Miller, care s-a alăturat DOGE ca asistentă a lui Musk și a părăsit departamentul săptămâna trecută pentru a lucra pentru antreprenorul miliardar.

The New York Times a relatat în ianuarie că Stephen Miller îl consilia pe Musk în privința donațiilor sale politice. Dar nu este clar dacă această relație este la fel de puternică. După ce Musk a început să atace megaproiectul republican, Stephen Miller a devenit un apărător ferm al legislației.

Joi, după ce Trump și Musk și-au aruncat insulte și acuzații, Musk pare că i-ar fi dat unfollow lui Miller pe X. Dacă va exista vreodată o potențiale cale de împăcare între Trump și Musk, cei doi Miller ar putea juca un rol - sau chiar să provoace o ruptură în mariajul lor.

Stephen Miller la o conferință de presă la Casa Albă FOTO PROFIMEDIA

Vivek Ramaswamy

Ales inițial să conducă DOGE alături de Musk, Ramaswamy s-a desprins de administrație înainte de învestirea lui Trump și, în cele din urmă, a candidat la funcția de guvernator al statului Ohio.

Însă fostul candidat la președinție, care și-a sporit vizibilitatea apărându-l cu pasiune pe Trump în alegerile primare republicane din 2024, s-a aliniat întotdeauna la conservatorismul libertarian, axat pe reducerea costurilor, poziție pe care o îmbrățișează și Musk. Cu toate acestea, dacă Ramaswamy va încerca să se apropie de Musk în vidul lăsat de Trump după ce va părăsi funcția, va trebui să treacă peste faptul că Musk îl consideră enervant.

David Sacks

Sacks, un antreprenor sud-african, a intrat pe orbita lui Trump prin intermediul lui Musk și acum conduce politica privind inteligența artificială și criptomonedele la Casa Albă. Dar însă retragerea nominalizării lui Jared Isaacman de către Casa Albă la conducerea NASA spune ceva despre viitor, atunci probabil că Sacks nu va mai rămânăe mult timp la Washington.

Pe de altă parte, acceptarea de către Trump a industriei cripto - și rolul lui Sacks de țar al criptomonedelor - s-ar putea dovedi suficient de tentantă pentru ca Sacks să se alăture președintelui împotriva prietenului său vechi.

David Sacks vorbește de o investiție de 100 de miliarde a unei companii din Taiwan FOTO EPA-EFE

Thom Tillis

În timp ce Trump și Musk se ciocnesc pe tema masivei legislații fiscale și de reducere a cheltuielilor, republicanii din Senat trebuie să ia o decizie în timp ce continuă să dezbată asupra modificărilor necesare pentru a satisface cel puțin 50 de membri și a adopta proiectul de lege. Senatorul Tillis, în special, se confruntă cu o bătălie grea pentru realegere și cu siguranță ar beneficia de pe urma unui sprijin puternic atât din partea lui Trump, cât și a lui Musk.

Miercuri — a doua zi după Musk a atacat pentru prima dată public proiectul de lege pe X— Tillis a declarat pentru CNN că Musk este un „tip strălucit”, menționând în același timp că este un om care „are resurse”.

Întrucât republicanii doresc să aprobe proiectul de lege în această vară, Tillis ar putea fi forțat să ia o poziție mai devreme decât și-ar dori. Modalitatea în care va gestiona această ruptură ar putea oferi o foaie de parcurs pentru alți republicani aflați în curse înainte de 2026.