Ce conţineau pachetele misterioase primite din China de mii de americani: seminţe din ierburi comune, dar potenţial periculoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colete misterioase trimise in SUA FOTO Twitter @RyanQuarlesKY

Departamentul american pentru agricultură a identificat peste 12 specii de plante corespunzând seminţelor din coletele nesolicitate primite în special din China de mii americani.

Majoritatea seminţelor par a fi de plante inofensive, flori, între care şi volbură, muştar, legume sau alte ierburi, însă experţii avertizează că soiurile din alte părţi ale lumii pot fi dăunătoare pentru recoltele domestice.

Oficialii Departamentului de Agricultură din statul Iowa, unul din statele cu cele mai importante culturi de porumb, s-au arătat îngrijoraţi de faptul că seminţele din colete sunt tratate cu o substanţe încă nedeterminate, posibil insecticide sau fungicide.

„Oamenii au descris o peliculă vişinie pe seminţe. Nu le-am văzut eu însumi încă, dar pare ceva excesiv ca tratament al acestor seminţe”, a transmis unul dintre aceştia. În statul Iowa au fost raportate 297 de colete.

Serviciul de Inspecţii sanitare ale animalelor şi plantelor al Departamentului american pentru agricultură a cerut agenţiilor din statele americane să colecteze pachetele şi să le trimită pentru analiză. 14 specii de plante au fost identificate momentan, dar analizele sunt în stadii preliminare. Cel mai probabil acestea fac parte dintr-o schemă de vânzare online numită „brushing” care constă în ameliorarea evaluărilor unui produs generând comenzi false.

Agenţia americană a protecţiei vămilor investighează de asemenea sursa coletelor. Mai multe state americane au emis avertismente, şi anume Ohio, Washington, Louisiana, Virginia, Kansas.

Ministerul chinez de Externe a transmis că coletele par a fi fost falsificate. Deşi cea mai mare parte a lor provine din China, unele dintre ele au fost trimise din Uzbekistan şi Kirghizstan.

Canada a transmis la rândul său avertismente populaţiei cu privire la „seminţe străine trimise din China sau Taiwan” după ce colete au fost raportate şi în această ţară.

Departamentul de agricultură din Florida a transmis că 1.209 de oameni au anunţat că au primit aceste colete.

O clientă care comandase recent de pe Amazon seminţe de iederă, pepene şi volbură a presupus că cele două colete primite au fost etichetate greşit. Le-a pus în apă ca să se lămurească ce sunt, au dat mici vlăstare şi apoi au murit. 

Oficialii din agricultură au avertizat asupra seminţelor achiziţionate din alte ţări, întrucât pot reprezenta riscuri ecologice. Totodată, au aflat cu această ocazie că un număr mare de oameni cumpără seminţe din alte ţări, şi mai ales în perioada pandemiei vânzările de seminţe au crescut.

Cei care au cumpărat în mod real seminţe din China spun că nu au avut probleme cu ele.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro