Casa ororilor în California: 13 fraţi şi surori, găsiţi înfometaţi şi legaţi de paturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia a mai descoperit o casă a ororilor în California. Treisprezece fraţi şi surori, între care minori, cel mai mic având doi ani, au fost găsiţi înfometaţi, murdari şi legaţi de paturi într-o casă din Perris, un oraş de aproximativ 70.000 de locuitori situat la aproximativ 110 kilometri sud-est de Los Angeles.

Alerta a fost dată de o adolescentă de 17 ani, una dintre victime, care a reuşit să fugă din locuinţă. Ea a sunat la numărul de urgenţă 911 de pe un telefon mobil pe care l-a găsit în casă, relatează AFP.

Adolescenta, numai piele şi os, care părea de zece ani, potrivit unui comunicat al poliţiei, a spus că cei 12 fraţi şi surori ai ei sunt sechestraţi în interiorul casei de către părinţi, unii dintre ei fiind „legaţi cu lanţuri şi lacăte“.

În urma acestui apel, un echipaj de poliţie s-a deplasat la faţa locului. Când au ajuns, agenţii de poliţie au găsit 12 persoane, „subnutrite şi foarte murdare“, conform comunicatului.  Ei au crezut iniţial că toţi sunt minori, dar apoi şi-au dat seama că şapte dintre ei sunt adulţi, având între 18 şi 29 de ani. Cel mai mic dintre cei şase minori ţinuţi captivi are numai doi ani.

Copiilor li s-a dat să mănânce şi să bea după ce au spus că sunt „înfometaţi“, iar Serviciul de Protecţie a Copilului din California a deschis o anchetă.

David Turpin şi soţia sa Louise, de 57 şi respectiv de 49 de ani, nu au putut explica de ce îşi ţineau copiii legaţi de paturi, în întuneric şi într-un miros respingător.

Cei doi au fost arestaţi şi puşi sub acuzare de tortură, putând fi eliberaţi în schimbul unei cauţiuni de nouă milioane.

Soţii David şi Louise Turpin FOTO EPA-EFE

„Mama mă iubeşte“

Pe site-ul de internet al Departamentului Educaţiei, David Turpin este prezentat drept directorul unei şcoli private din Perris.

Potrivit Los Angeles Times, cuplul locuia la această adresă din 2010. Cei doi soţi veniseră din Texas.

Pe o pagină de Facebook făcută pe numele lui David-Louise Turpin, cuplul şi copiii lor pot fi văzuţi la o ceremonie care pare a fi o nuntă.

Louise Turpin este îmbrăcată într-o rochie lungă albă, iar soţul ei poartă un costum, în timp ce sunt înconjuraţi de cei 13 copii. Fetele, cu păr lung şi şaten, apar în rochii de acelaşi model, cu excepţia unui bebeluş. Băieţii sunt tunşi la fel ca  tatăl lor.

O altă fotografie arată cuplul în faţa unui individ îmbrăcat ca Elvis Presley şi ţinând un microfon, evocând astfel nunţile „kitsch“ din Las Vegas.

De asemenea, într-una din aceste imagini, un bebeluş este îmbrăcat într-un tricou inscripţionat cu mesajul „Mama mă iubeşte“.

Vecinii au descris familia drept una închisă, anti-socială, afirmând că nu au existat contacte cu aceştia.

„Sunt foarte şocat. Am o fiică. Este oribil că aşa ceva s-a putut întâmpla în comunitatea noastră“, a declarat pentru AFP Julio Reyes, un vecin de 38 de ani.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG