Casa Albă este pregătită să oprească exportul de tehnologie americană către Rusia în cazul care Putin ordonă atacul împotriva Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Statele Unite sunt pregătite ca, în cazul unui atac al armatei ruse în Ucraina, să interzică exportul de tehnologie către Rusia, a anunţat marţi un oficial de rang înalt de la Casa Albă, relatează AFP.

„Opţiunile de control al exporturilor pe care le examinăm împreună cu aliaţii noştri vor aplica o lovitură dură ambiţiilor (preşedintelui rus Vladimir) Putin de industrializare a economiei sale şi va afecta domenii care sunt importante pentru el, de exemplu inteligenţa artificială, computerele cuantice, apărarea, domeniul aerospaţial şi alte sectoare-cheie”, avertizează acest oficial.

Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) au luat măsuri pentru a proteja aprovizionarea cu gaze naturale a Europei, în cazul în care Rusia ar decide, în cazul unui conflict deschis, să închidă robinetul, mai anunţă acest ofcial de rang înalt de la Casa Albă.

El avertizează Moscova împotriva oricărei „instrumentalizări” a vânzărilor ruse de hidrocarburi.

„Rusia are cel puţin tot atâta nevoie de venituri din gaze naturale şi petrol cât are nevoie Europa de livrări (ruse) de energie”, subliniază el.

Mai multe pentru tine:
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Scene ireale la malul mării de 1 Decembrie! Un copil curajos, de doar șase ani, a intrat în apa mării de Ziua Națională: „Foarte rece, dar am suportat"
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei