Cardinalul preferat al lui Donald Trump a explicat criteriul după care a fost ales Papa Leon al XIV-lea

0
Publicat:

Cardinalul Timothy Dolan, arhiepiscopul New Yorkului pe care Donald Trump l-a numit „un mare prieten”, a explicat motivul pentru care conclavul l-a ales Suveran Pontif pe Robert Prevost.

Timothy Dolan este cardinalul preferat al lui Donald Trump. Foto Facebook/Timothy Dolan

Vineri, 9 mai, cardinalul Timothy Dolan a participat, alături de mai mulți episcopi și cardinali catolici proeminenți la Conferința Episcopilor Catolici din SUA, desfășurată la Colegiul Pontifical Nord-American din Roma. După eveniment, el a explicat presei care a fost principalul motiv pentru care Robert Prevost a fost preferat altor contracandidați și a fost ales papă, notează thedailybeast.

„Căutam pe cineva care este un bun păstor, un bun pastor. (...) O parte din CV-ul său ar fi experiența pastorală extinsă. Domnul știe că Papa Francisc a avut-o și Domnul știe că Papa Leon al XIV-lea o are”, a spus arhiepiscopul New Yorkului.

Liderii religioși reuniți l-au descris pe Papa Leon ca fiind un „constructor de punți” și un „cetățean al lumii”. Astfel, cardinalul Daniel DiNardo, arhiepiscop emerit de Galveston-Houston, a afirmat despre Leon al XIV-lea că este un „cetățean al întregii lumi”, dată fiind activitatea sa misionară în America de Sud.

„El ne reamintește că noi toți avem adevărata noastră cetățenie în ceruri. Așa cum ne-a învățat Sfântul Pavel, și acesta este rolul său de pastor universal, locul de unde provine este acum un fel de lucru al trecutului”, a spus cardinalul Timothy Dolan, atunci când s-a discutat despre dubla cetăţenie a papei, americană şi peruană.

„Nu ar trebui să ne surprindă faptul că îl vom privi pe Papa Leon ca pe un constructor de poduri. Asta înseamnă cuvântul latin «pontif», el este un constructor de poduri”, a răspuns prelatul la întrebarea dacă noul papă va fi o «contrapondere» la Donald Trump.

 „Va dori el să construiască punți pentru Donald Trump? Presupun că da. Dar ar vrea să construiască punți cu liderul fiecărei națiuni. Așa că nu cred că frații mei cardinali s-ar fi gândit la el ca la o contrapondere la vreo persoană”, a punctat însă cardinalul Timothy Dolan.

Cardinalul Timothy Dolan, arhiepiscop al New Yorkului, considerat de mulți „cardinalul favorit al lui Trump”, a intrat în atenţia publică după ce a rostit rugăciunile inaugurale la ambele ceremonii de învestire ale președintelui republican.

În 2020, Donald Trump îl lăuda pe Timothy Dolan, numindu-l „un mare gentleman” și „un prieten apropiat”, aprecieri pe care cardinalul le-a descris drept „reciproc onorante”.

Cu toate acestea, deși Trump și-a exprimat public sprijinul pentru Timothy Dolan,  afirmând, în glumă, că, în afară de el, însuşi arhiepiscopul New Yorkului ar fi favoritul său în fruntea Vaticanului, cardinalul a criticat ferm o imagine generată de inteligența artificială, în care  preşedintele american apărea reprezentat ca Suveran Pontif.

„Brutta figura”, a spus el, apelând la expresia italiană care desemnează o situație rușinoasă, atunci când Donald Trump a distribuit această fotografie.

Mai multe pentru tine:
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”