Candidatura lui Putin la alegerile din Rusia, subiect de bancuri la Casa Albă

0
Publicat:

Casa Albă a reacţionat vineri cu ironie la anunţul preşedintelui rus Vladimir Putin că va candida pentru un nou mandat în martie anul viitor, ceea ce l-ar putea menţine la putere până în 2030, transmite EFE.

Vladimir Putin își va prezenta candidatura pentru un nou mandat FOTO Profimedia

"Va fi o cursă grozavă, nu-i aşa?", a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, care a refuzat să mai adauge şi altceva pe această temă.

Presa rusă se aştepta ca Putin să-şi anunţe candidatura în cadrul conferinţei sale de presă anuale din 14 decembrie - prima de la începutul invaziei asupra Ucrainei -, dar şeful de la Kremlin s-a grăbit şi a făcut anunţul cu aproape o săptămână mai devreme. ''Înţeleg că acum nu pot face altfel. Îmi voi prezenta candidatura la alegerile pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse", a declarat Putin vineri, la finalul unei ceremonii cu ocazia Zilei Eroului Patriei.

Opoziţia şi analiştii văd alegerile din 17 martie 2024 din Rusia ca pe un plebiscit privind războiul din Ucraina, în care nici Kremlinul, nici armata rusă nu au reuşit să-şi îndeplinească obiectivele stabilite în februarie 2022, când au declanşat invazia.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine