Campaniile prezidenţiale americane au fost atacate de hackeri, afirmă şeful spionajului american

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Hackeri - suspectaţi că ar lucra pentru guverne străine - încearcă să obţină informaţii din campaniile democrată şi republicană în vederea alegerilor prezidenţiale americane, a declarat miercuri, la Washington, directorul serviciilor naţionale americane de informaţii (DNI) James Clapper, relatează CNN.

"Am avut deja unele indicii în acest sens", a spus Clapper.

Agenţii americane de informaţii au identificat în China originea unor atacuri cibernetice masive comise în campania prezidenţială din 2008. La vremea respectivă, atât candidatul democrat, preşedintele Barack Obama, cât şi rivalul său republican, John McCain, au fost vizaţi.

Potrivit unor oficiali, hackeri au încercat să acceseze date sensibile, inclusiv e-mailuri private şi informaţii despre briefinguri la nivel înalt pe teme economice şi în domeniul securităţii naţionale transmise principalilor consilieri.

Departamentul pentru Securitate Internă şi Biroul Federal de Investigaţii (FBI) "fac tot ceea ce pot pentru a informa ambele campanii cu privire la potenţiale ameninţări cibernetice", a declarat Clapper miercuri, la Bipartisan Policy Center.

El nu a oferit detalii despre modul în care au fost detectate atacurile şi nici numele campaniilor vizate. Însă a făcut o predicţie.

"Odată cu intensificarea campaniilor, probabil că vom avea mai multe" atacuri cibernetice, a declarat Clapper.

El a făcut aceste declaraţii în contextul în care vorbea despre provocarea echilibrării nevoii de a proteja afacerile americane şi viaţa privată a cetăţenilor de un "set incredibil de complex de ameninţări cibernetice".

Aceste ameninţări provin de la o gamă ameţitoare de inamici, a spus el, care includ de la grupuri ca Anonymous şi până la state ca Iranul, care au atacat bănci americane şi au pătruns în sistemul de control al unui baraj de la New York.

Un atac nord-coreean asupra Sony Pictures a provocat pagube unei importante corporaţii americane, iar China este suspectată că se află în spatele furtului unor informaţii personale aparţinând câtorva milioane de funcţionari federali din sectorul securităţii, într-un atac, în 2015, asupra Biroului pentru Managamentul Personalului (OPM).

"Ruşii şi chinezii sunt mult mai sofisticaţi şi pot provoca pagube reale dacă asta urmăresc. Urmează grupări teroriste", a declarat DNI. "Fiecare dintre (aceşti inamici) are alte obiective. Singurul lucru pe care-l au în comun este că operează cu toţii pe acelaşi Internet", a adăugat el.

Clapper a mai declarat că nu-şi aminteşte, din cariera sa de decenii în domeniul informaţiilor, "vreun moment în care (americanii) să fi fost asaltaţi de vreo gamă mai largă şi mai diversă de ameninţări şi crize ca în prezent".

El plasează domeniul cibernetic pe primul loc atunci când este vorba despre riscuri, din cauza varietăţii acestor atacuri care au loc "zi şi noapte".

Aceste atacuri "probabil că se vor extinde" şi vor provoca pagube tot mai mari securităţii economiei şi afacerilor americane.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort