Camera Reprezentanţilor adoptă un proiect de lege prin care-l protejează pe Dalai Lama

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Camera Reprezentantilor din SUA a adoptat un proiect de lege pentru a-l proteja pe Dalai Lama FOTO EPA

Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a adoptat un proiect de lege cu privire la sancţionarea oficialilor chinezi în cazul în care aceştia se amestecă în alegerea viitorului Damai Lama, în contextul în care actualul lider spiritual tiberan, în vârstă de 85 de ani, urmează să se reîncarneze, relatează AFP.

Această lege prevede posibilitatea ca autortăţile americane să blocheze averile americane ale oricărui oficial chinez ar căuta să identifice şi să instaleze un Dalai Lama aprobat de către Guvernul comunist chinez după moartea actualului lider religios. Acestor oficiali li se va interzice, de asemenea, intrarea pe teritoriul american.

Legea este necesar să fie adoptată şi de Senat, unde Marco Rubio, un lider al republicanilor, care dispun de majoritate în Camera superioară, a promis să o susţină. Ea urmează apoi să fie promulgată de Donald Trump pentru a intra în vigoare.

Ea prevede de asemenea să se interzică Beijingului să deschidă orice nou consulat, atât timp cât Statele Unite nu vor deschide o misiune diplomatică la Lhassa, în Tibet.

Budiştii tibetani îl aleg în mod tradiţional pe Damai Lama în cadrul unei căutări rituale care poate dura mai mulţi ani, în care un comitet itinerant caută semne care arată că un copil poate fi reincarnarea ultimului lider spiritual.

Charismaticul al 14-lea Dalai Lama şi-a încetinit ritmul deplasărilor, anterior susţinut, şi a fost spitalizat în aprilie din cauza unei infecţii pulmonare, însă vrea să dea asigurări cu privire la starea sănătăţii sale.

Aflat în exil în India după ce a fugit din Tibet în cursul unei insurecţii eşuate în 1959, el ar putea hotărî un proces netradiţional, care să împiedice China să aibă un cuvânt de spus.

El ar putea alege el însuşi, în timpul vieţii, eventual o fată sau poate decreta că el este ultimul Dalai Lama.

Activiştii tibetani şi Beijingul ştiu că moartea lui Tenzin Gyatso, cel mai celebru călugăr budist din lume, ar putea opri căutarea autonomiei regiunii himalayene.

Autorităţile chineze ar putea atunci să se însărcineze să-i identifice succesorul, în speranţa de a desemna pe cineva mai înclinat să accepte acapararea Beijingului, aşa cum a făcut în 1995.

Ele au ales atunci un băiat în vârstă de şase ani drept noul Panchen Lama, alt lider important al budiştilor tibetani, pe care organizaţii de apărarea drepturilor omului l-au prezentat la acea vreme drept cel maii tânăr deţinut politic din lume.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online